Poziţii sexuale pentru femeile de peste 40 de ani care garantează orgasmul simultan


Vârsta şi sexul merg de multe ori mâna în mâna şi odată cu trecerea anilor este indicat să se petreacă schimbări şi în comportamentul sexual pentru a avea o viaţă împlinită. Astfel, pentru femeile care au peste 40 de ani, există o serie de poziţii sexuale care sunt atât comode şi care aproape garantează satisfacţia, dacă sunt executate cum trebuie.

 

Citeste si: Se dau bani de la stat: până la 40.000 de lei! Dacă ai până în 55 de ani poţi să primeşti şi tu, uite ce trebuie să faci

pozitii sex
Aşadar, iată unele dintre cele mai indicate poziţii sexuale pentru femeile trecute de 40 de ani:

Poziţia Lingură

Această poziţie este una dintre cele mai comode. Asigura penetrarea dorită de femeie şi datorită faptului că ambii parteneri stau intinsi pe o parte, efortul depus este minim iar plăcerea obţinută este maximă. Totodată, această poziţie oferă posibilitatea că atât femeia cât şi bărbatul să se joace cu clitorisul, ceea ce va spori plăcerea.

Poziţia faţă în faţă

Această poziţie presupune că ambii parteneri să fie întinşi pe o parte, iar femeia să îşi desfacă picioarele şi să îl sprijine pe cel ridicat pe coapsele bărbatului. Această poziţie protejează spatele ambilor parteneri şi totodată asigura penetrarea necesară, fiind nevoie doar de mişcări uşoare pentru o penetrare adâncă.

 


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


Horoscop

Horoscopul anului 2020! Astrologul Roxana Lușneac Cioriceanu, predicții și avertizări pentru nativii zodiilor Berbec, Taur și Gemeni.

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Hot

Parteneri