Secretul lui chef Ștefan Popescu pentru ouăle poșate. „Foarte important este că ouăle trebuie întâi sparte și puse într-un vas.”

Secretul lui chef Ștefan Popescu pentru ouăle poșate. „Foarte important este că ouăle trebuie întâi sparte și puse într-un vas.”
Secretul lui chef Ștefan Popescu pentru ouăle poșate. „Foarte important este că ouăle trebuie întâi sparte și puse într-un vas.”

Chef Ștefan Popescu a explicat, pas cu pas, cum pregătește ouăle poșate și care este secretul pentru ele.

Chef Ștefan Popescu este un cunoscut bucătar român, unul dintre cei mai apreciați și de la o emisiune cu profil culinar, iar acesta este activ inclusiv pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește numeroase rețete. După ce a absolvit liceul cu profil tehnico-mecanic și a urmat stagiul militar, și-a găsit și pasiunea pentru bucătărie în momentul în care a fost plecat în Marea Britanie. După ce s-a întors, a ocupat funcții importante ca bucătar, iar de atunci reușește, atât în restaurante, cât și în mediul online, să inspire pe toți cei care își doresc un preparat inedit în farfurie.

Cum realizează chef Ștefan Popescu ouăle poșate?

Citește și: Ciocolată Dubai, desertul aflat pe buzele tuturor, rețeta pregătită de chef Ștefan Popescu. “Te așteptai să fie chiar așa de simplu de făcut?”

Citește și: Paste cu brânză feta, roșii cherry și busuioc, la cuptor, rețeta pregătită de chef Ștefan Popescu. “Punem busuioc deasupra. Să gustăm aceste paste minunate, fantastice, extraordinare.&rdqu

Secretul pe care l-a dezvăluit de această dată este legat de ouăle poșate, perfecte pentru un mic dejun sănătos, rapid, care poate fi combinat și cu alte alimente. Un aspect extrem de important în momentul în care face ouăle poșate este să le spargem pentru început într-un bol, deoarece, dacă le dăm drumul în apă, gălbenușul s-ar putea sparge. Adaugă sare, oțet, iar la fel de important este să realizeze cu telul un vârtej pentru că albușul să stea în jurul gălbenușului. Apa nu trebuie să fiarbă, ci să rămână la 90 de grade, până la punctul de fierbere. După ce oul este gata, este scos pe prosop de hârtie. Ouăle trebuie să fie proaspete în momentul în care sunt gătite.

„Cum se fac ouăle poșate? Nu este greu. Este foarte ușor. Foarte important este ca ouăle poșate trebuie întâi sparte și puse într-un vas. De ce? Pentru că în momentul când îl spargi deasupra apei, s-ar putea să se crape și să se spargă gălbenușul. Îți trebuie o oală cu apă fierbinte, oțet. Oțetul ajută la coagularea albușului de ou. Sare. Foarte important este să faceți un vârtej cu telul pentru că, în felul acesta, albușul se duce în jurul gălbenușului, să fie compact. Facem vârtej și punem oul. Apa nu trebuie să fiarbă, trebuie să stea în 90 de grade, până la punctul de fierbere. Important la ouăle poșate este să fie cât mai proaspete. Dacă este vechi, nu o să vă iasă. Îl scot și îl pun pe hârtie absorbantă.”, a povestit chef Ștefan Popescu.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale co



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care este secretul lui Chef Ștefan Popescu, pentru pulpele de rață pe varză călită? "Foarte important, în prima etapă a rețetei, este să marinăm pulpa de rață!"

Cine este și cu ce se ocupa Andreea-Mihaela Băluță, femeia de care edilul a divorțat după 20 de ani de mariaj FOTO

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale continuă să-i lumineze sufletul: "De când ai plecat nu...

Vestea tristă care a zguduit fotbalul spaniol: Jesús de Miguel, atacantul echipei Tenerife, s-a stins din viață la doar 30 de ani, după o accidentare pe teren în timpul unui meci

Horoscop zilnic joi, 5 noiembrie 2026. O prietenie de ani de zile este pusă la încercare. O zodie descoperă care este prietenul care îi este cu adevărat alături

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro