Când simţeam că îmi iubesc soţul îi găteam zilnic. Mă trezeam în fiecare dimineaţă să îi fac pachetul cu mâncare pentru serviciu. În fiecare seară ieşeam cu fiica să îl întâlnesc de la muncă. Mă simţeam geloasă faţă de colega sa şi eram foarte distantă faţă de alţi bărbaţi.
Când am încetat să îl mai iubesc, nu i-am mai făcut mâncare. Nu mă interesa unde pleca şi când se va întoarce. Am început să îl numesc simplu „soţ”, fără diminutive. Seara mă plimbam fără vreun scop prin oraş, numai să nu ma întorc acasă să îl văd.
Am încetat să îi mai destăinui ceea ce simt. După ce m-a părăsit, peste o oră am uitat de acest fapt. Ne-am torturat atât de mult că până la urmă ne-am distrus.
Cred că o să mă căsătoresc încă o dată pe la 40 de ani. În a doua căsnicie o să fiu mult mai calmă şi mai răbdătoare. Până nu demult am fost o persoană nemiloasă, indiferentă faţă de ce simt ceilalţi. Aveam pretenţii prea mari şi eram prea concentrată doar pe propria persoană.
Încă de la început m-am programat să cred că toţi o să mă părăsească. Credeam că acesta este un adevăr absolut. Oamenii nu sunt constanţi.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
