Ion Arsene, meşterul popular care a creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea, s-a stins

Ion Arsene, meşterul popular care a creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea, s-a stins

Ion Arsene, cel care de-a lungul vieţii a creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani.

Anunțul a fost făcut de Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, pe pagina sa de Facebook.

Originar din satul Poienarii de Muscel, comuna Juguri, județul Argeş, meşterul Arsene Ion s-a născut pe 25 decembrie 1931.

”Inspirat de cântecele tradiționale ale zonei meşterul Ion Arsene a devenit purtătorul şi interpretul lor. La formarea sa a contribuit ucenicia făcută pe lângă meşterul Pasăre Gheorghe din Ocniţa, Vâlcea”, menționează Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” pe Facebook.

Din anul 1970, meşterul Arsene a fost colaborator al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” fiind prezent la expoziţiile şi târgurile organizate aici de-a lungul anilor. Pasiunea lui a fost transmisă şi celor patru copii ai săi.

În 2002, a primit, din partea Preşedinţiei României, distincţia “Crucea naţională Serviciul Credincios, clasa a III-a”.

Citeste si: Dieta Corinei Dănilă! Cum a reuşit să slăbească 20 de kilograme

Citeste si: Soţia lui Mihai Constantinescu a luat o decizie radicală! Medicii au refuzat-o categoric

Citeste si: Gabriela Firea, din nou la spital! Are probleme mari de sănătate și va fi iar operată! Dezvăluiri cutremurătoare ale edilului

I-a dăruit un fluier lui Hilary Clinton

Întors în satul natal Jugur, nu a mai stat pe gânduri, ci s-a pus imediat pe treabă. A încercat o dată. A încercat de două ori. Şi tot aşa până când fluierul începea să prindă formă.

Dacă la început de abia reuşea să facă un fluier în două săptămâni, ulterior experienţa şi dexteritatea l-au ajutat să creeze zilnic cel puţin 3-4 instrumente muzicale.

În urmă cu mai bine de 10 ani, pe când avea un stand la un târg din Bucureşti, a fost vizitat de către Hillary Clinton, căreia i-a dăruit un fluier. După câteva luni, fosta Primă Doamnă a Americii i-a trimis o scrisoare de mulţumire.

Din anul 1970, meşterul Arsene a fost colaborator al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” fiind prezent la expoziţiile şi târgurile organizate aici de-a lungul anilor. Pasiunea lui a fost transmisă şi celor patru copii ai săi.

În 2002, a primit, din partea Preşedinţiei României, distincţia “Crucea naţională Serviciul Credincios, clasa a III-a”.

Numele său va rămâne înscris atât în galeria celor mai talentaţi creatori de artă populară românească, cât şi în inimile celor care au avut prilejul să îl cunoască.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP 29 mai 2019. Berbecii au mintea printre stele, Taurii judecă foarte precis

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

SCENE DE DURERE CUM RAR SE VĂD! A spus "ADIO" într-un mod cutremurător. Ce a făcut soția medicului rezident găsit mort în baia Spitalul Floreasca înainte de ÎNMORMÂNTARE: "De acolo de unde ești să ai grijă de copiii tăi, atâta te mai rog, ei erau..."

Iulia Vântur, în doliu! Vedeta a făcut cumplitul anunț în mediul online: „Așa îți vom păstra amintirea”

Horoscop vineri, 12 iunie 2026: Semnul zodiacal care are parte de discuții aprinse cu partenerul de viață

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro