De această dată, bucătarul Roxana Blenche a dezvăluit o rețetă inedită de desert, și anume: prăjitura alb și negru.
În urmă cu ceva vreme, Roxana Blenche a pregătit o rețetă inedită de desert, pe care a dorit să o împartă cu urmăritorii săi de pe Instagram, acolo unde a postat un filmuleț în care a explicat pas cu pas cum se poate obține această prăjitură alb și negru.
Prăjitura alb și negru, preparată de Roxana Blenche
Citește și: Papricaș de pui, rețeta pregătită de Roxana Blenche. „Este foarte simplu de făcut, ușor și gustos.”
Ingrediente
Ingrediente blat 1
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
- 8 albușuri de ou
- un praf de sare
- 2 gălbenușuri din cele 8 ouă
- un plic de praf de copt
- 2 plicuri de zahăr vanilat
- zahăr- 200 g
- pudră de vanilie
- 9 linguri de făină
Ingrediente blat 2
- 8 albușuri
- un praf de sare
- praf de copt
- 200 g zahăr
- 2 linguri de ulei de floarea-soarelui
- 11 linguri de făină+ 3 linguri cu vârf de cacao
Ingrediente pentru crema de vanilie
- cele 8 gălbenușuri
- pudră de vanilie
- 150 g zahăr
- 2 linguri de amidon
- 3 linguri de făină
- 1 l lapte
- 300 g unt
Ingrediente pentru crema de ciocolată
- 6 gălbenușuri
- 2 plicuri de zahăr vanilat
- 150 g zahăr
- 3 linguri de amidon
- 2 linguri de făina
- 700 ml lapte
- esență de rom
- 3 linguri de cacao
- 150 g ciocolată neagră amăruie
- 300 g unt
- 100 ml frișcă lichidă rece
Ingrediente pentru sirop
- apă+ zahăr
Ingrediente pentru decor
- pudră de cacao
- frișcă
- cremă de cacao
Mod de preparare
- “Ai poftă de o prăjitură specială? Atunci hai să-ți dau ideea genială în bucătărie, prăjitura mea alb și negru.
- Avem nevoie de 8 albușuri de ou, un praf de sare (n.r. puse în robotul de bucătărie).
- După care, luăm 2 gălbenușuri din cele 8 ouă, punem un plic de praf de copt peste ele și activăm praful de copt amestecând. Celelalte 6 gălbenușuri le păstrăm pentru crema de ciocolată.
- Batem albușurile, adăugăm 2 plicuri de zahăr vanilat, după care adăugăm zahăr treptat, 200 de grame. Adăugăm compoziția de gălbenuș și praf de copt și pudra de vanilie. Prima parte a blatului este gata. Adăugăm peste 9 linguri de făina, cernem deasupra, încorporăm cu ajutorul unei spatule de bucătărie.
- Acum facem foile de pandișpan. Am luat o tavă, am uns-o cu unt, am pus hârtie de copt, am uns hârtia de copt cu unt, am tapetat-o cu făină și acum facem foile. Am preîncălzit cuptorul la 190 de grade, o lăsăm în jur de 10-12 minute, apoi facem cea de a doua foaie, până facem 3.
- Haideți să trecem la următorul blat, avem nevoie de 8 albușuri pe care le batem cu un praf de sare, adăugăm praful de copt, 200 de grame de zahăr treptat, 2 linguri de ulei de floarea-soarelui. Avem nevoie de 11 linguri de făină și 3 linguri cu vârf de cacao (n.r. puse într-o farfurie separată), amestecăm toată compoziția și acum încorporăm făina cu cacao treptat, cu ajutorul unei spatule de silicon.
- Amestecăm bine, după care transferăm în tava blatul. Preîncălzim cuptorul la 175 de grade și îl lăsăm să se coacă bine undeva la 30 de minute.
- Acum facem crema de vanilie, avem nevoie de cele 8 gălbenușuri pe are le punem într-o oală, pudra de vanilie, adăugăm și 150 de grame de zahăr, 2 linguri de amidon, 3 linguri de făină și 1 litru de lapte. Mergem cu ea pe foc și amestecăm continuu până se formează.
- Am oprit focul la cremă, iar acum pregătesc 300 de grame de unt și adăugăm în cremă. Am încorporat untul, luăm oala de pe foc, dau folie la contact ca să nu facă cojițe și o lăsăm să se răcească complet.
- Am nevoie de 6 gălbenușuri, separăm albușul de gălbenuș, adăugăm 2 plicuri de zahăr vanilat (n.r. într-o oală peste gălbenușuri), 150 de grame de zahăr și amestecăm totul foarte bine. Acum adaug 3 linguri de amidon, amestecăm, adăugăm și 2 linguri de făină, punem puțin lapte, eu am pregătit în total 700 de mililitri de lapte, adaug esență de rom 5 mililitri, adăugăm și 3 linguri de cacao, dar să fie generoase și adăugăm și laptele treptat și acum mergem cu ea pe foc. După ce s-a încorporat, adăugăm și 150 de grame de ciocolată neagră amăruie și amestecăm să se topească. Acum adăugăm 300 de grame de unt în compoziție și încorporăm treptat.
- Blatul este gata! Crema de vanilie o punem în robot și o s-o batem. Este gata! O scoatem din bol și batem și crema de ciocolată, adăugăm și 100 de mililitri de frișcă lichidă rece și batem crema bine.
- Blatul de cacao l-am tăiat pe jumătate, îl așezăm la baza tortului, după care îl însiropăm cu un sirop simplu făcut pe baza de apă și zahăr și acum punem crema de vanilie, o uniformizăm, punem o foaie de pandișpan și acum adăugăm crema de ciocolată într-un strat mai subțire, punem și cea de a doua foaie și crema rămasă din cea de ciocolată, pentru ultimul strat adăugăm blatul și crema de vanilie și acum închidem cu ultimul capac pe care îl însiropăm bine și trebuie să lăsăm prăjitura la rece peste noapte, este obligatoriu.
- Prăjitură alb și negru a stat peste noapte la rece. Acum o s-o îmbrac în strat subțire de frișcă. Punem restul de frișcă într-un poș și ornăm prăjitura cu frișcă și cremă de cacao, cu pudră de cacao deasupra.”, a explicat Roxana Blenche, într-un filmuleț postat pe pagina sa de Instagram.