Toată viaţă mea am fost apreciată pentru felul în care arăt. Nimeni nu m-a văzut precum o femeie inteligenţă, cu un IQ de geniu.
Chelnerii flirtau cu mine, chiar dacă soţul meu era chiar acolo. Mă simţeam foarte prost – aş fi putut fi un criminal în serie şi ei tot ar fi acceptat să meargă cu mine oriunde… şi asta din cauza aspectului meu. La petreceri mă simţeam de parcă eu eram vedetă – primeam atenţia pe care nu mi-o doream şi era înfricoşător.
Am un IQ de geniu, am absolvit facultatea cu notă maximă şi tot ce mi-am dorit pe plan profesional am realizat. Aş fi putut face mult mai multe cu viaţă mea, însă toată atenţia primită de la cei din jurul meu m-a speriat. M-am căsătorit cu primul bărbat care s-a purtat bine cu mine, însă mi-am dat seama că a vrut să fiu al lui doar din cauza frumuseţii mele.
În căsnicie am început să am unele probleme interioare; eram revoltată pentru faptul că ajunsesem să fiu tratată precum un obiect, aşa că am început să iau în greutate.
Soţul meu se enerva la cea mai mică creştere în greutate şi ajunsese să îmi cântărească mâncarea şi să mă măsoare; când venea de la muncă, se uită imediat în frigider pentru a analiză cât de mult am mâncat în ziua respectivă.
După ce am născut, a fost foarte supărat pentru că nu am reuşit să mai dau jos kilogramele acumulate în timpul naşterii. Mi-a făcut viaţă un coşmar, aşa că eu m-am îngrăşat şi mai mult.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
