Mihaela Rădulescu încearcă să facă pași spre vindecare după moartea lui Felix Baumgartner.
Mihaela Rădulescu traversează o perioadă extrem de dificilă, după ce anul trecut, în luna iulie, aceasta și-a pierdut iubitul, pe Felix Baumgartner. Sportivul austriac a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult, salturile cu parașuta. A fost bărbatul care i-a fost alături mai bine de un deceniu, însă povestea lor de iubire s-a încheiat brusc, când nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. În ultima perioadă, Mihaela Rădulescu este tot mai activă în mediul online, acolo unde postează amintiri cu Felix, iar recent a spus inclusiv că ar fi fost mândru de ea, așa cum a fost întotdeauna.
Ce declarații a făcut Mihaela Rădulescu despre părinții lui Felix Baumgartner
În ultima perioadă, Mihaela a făcut inclusiv mai multe declarații despre părinții lui Felix, cu care părea că se înțelege bine înainte de evenimentul nefericit. Aceasta a vorbit despre cadoul pe care ar fi trebuit să îl primească de la iubitul ei.
„Am o poveste pentru voi. Este despre SINGURUL lucru pe care l-am cerut și nu mi l-au dat niciodată. Pur și simplu i-au lăsat pe avocați să mă umilească și au exagerat. Și despre ultimul cadou de ziua mea de la Felix, pe care încă nu mi l-au dat. Cadoul meu de ziua mea, pe care am sărbătorit-o cu cenușa lui… Trebuie să curăț aceste camere întunecate din sufletul meu ca să mă pot reseta cum trebuie. Și pentru că nu vor să vorbească cu mine, voi vorbi eu cu ei public. Curând.Acesta este cadoul meu de ziua mea, pe care nu am apucat niciodată să-l folosesc cu Felix. Este o poveste frumoasă pentru altă dată. Toate mesajele și videoclipurile pe care le aveam de la Felix nu au fost suficiente ca să-i convingă pe părinții lui că este al meu.
Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro
În zeci de videoclipuri, el îmi arată totul despre Monkey al meu (n.r. ”numele” pe care îl primise motocicleta cumpărată de Felix pentru Mihaela). Trebuia să-l ducem la Monaco după acea călătorie în Italia. Amândoi iubeam motocicletele și nu sunt doar pasager, chiar le conduc de 20 de ani. Acest mic Monkey a fost ULTIMUL meu CADOU de la Felix. Cum să nu lupt pentru el? Acum să vedeți partea „amuzantă”. Felix a făcut niște modificări la el pentru mine, iar acum părinții lui, proaspăt multimilionari, mi-au trimis factura de 1800 de franci elvețieni, pe care Felix nu a mai apucat să o plătească înainte să plecăm în Italia. „Amuzant”, nu-i așa? Da. Iar Monkey-ul meu stă acolo, în Elveția, după ce părinții lui au vândut toate motocicletele noastre”, a scris Mihaela Rădulescu în mediul online.