Iată care sunt tradițiile și obiceiurile care trebuie respectate în această zi de sărbătoare
Duminica Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox. În acest an, credincioșii sărbătoresc Floriile pe data de 5 aprilie și deschid Săptămâna Mare, o săptămână marcată și ea de multe semnificații spirituale. În țara noastră, multe dintre ele sunt păstrate cu sfințenie și aduc bucurie în anotimpul de primăvară. Duminica Floriilor amintește de un moment foarte important, și anume atunci când Iisus Hristos a fost întâmpinat în Ierusalim de mulțimi de oameni care l-au primit cu flori în mână.
Tradiții și obiceiuri în ziua de Florii
Citește și: Cum să te îmbraci elegant de Paște 2026. Culorile perfecte pentru ținuta festivă a femeilor
Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de această sărbătoare este sfințirea ramurilor de salcie care are loc la biserică. Astfel, credincioși din toată țara merg la biserică în această zi, iar după Sfânta Liturghie, oamenii așteaptă ramurile de salcie pentru a le duce acasă.
În multe zone din țară, ramurile sfințite de salcie sunt puse la tocul ușii, la porți, la grajdurile animalelor, deoarece se spune că ele au puterea de a proteja locuință și pe toți cei din ea. Credincioșii nu trebuie să uite să adauge o crenguță de salcie și la icoana de pe perete. În unele zone din țară, oamenii obișnuiesc să atingă copiii cu aceste ramuri de salcie, deoarece se spune că vor fi feriți de probleme și vor crește armonios în familie. Credincioșii respectă și alte tradiții pe lângă mersul la biserică. Cei care doresc să facă fapte bune în această zi, pot pregăti pachete cu mâncare sau fructe pe care să le ofere oamenilor nevoiași pe care îi întâlnesc în cale, credincioșilor de la biserică sau vecinilor. Nu trebuie uitat faptul că este o zi de post, cu dezlegare la pește, așa că produsele oferite de pomană nu trebuie să conțină carne, brânză, lapte sau ouă.Superstiții din bătrâni legate de această sărbătoare
Pe lângă tradițiile religioase care se respectă în diferite zone ale țării, oamenii cunosc și o serie de superstiții din bătrâni, pe care încearcă să le respecte.
Citește și: NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult- stirilekanald.ro
Ce nu trebuie să faci în ziua de Florii
Oamenii trebuie să știe că această zi este dedicată rugăciunii și sufletului, așa că nu trebuie să lucrați nici măcar în gospodărie. Femeile nu au voie să spele rufe și nici să facă treburi grele pe lângă casă. Tot azi nu se lucrează pământul, deoarece se spune ca va fi neroditor în acest an. Oamenii nu trebuie să fie supărați sau să se certe, deoarece se spune că vor avea probleme tot anul și vor fi triști în toată perioada următoare. Duminica Floriilor nu este doar o sărbătoare tradițională, ci și un moment potrivit pentru pregătirea spirituală. Învierea Domnului, sărbătoarea pentru care toți credincioșii se pregătesc, este una dintre cele mai importante din calendar, iar momentele de rugăciune încep încă din ziua de Florii. Credincioșii sunt îndemnați să reflecteze asupra vieții lor și să își ceară iertare dacă simt că au greșit oamenilor din jur sau familiei. Această zi este specială și pentru oamenii care își sărbătoresc ziua de nume, care sunt inspirate din natură: Florin, Florina, Violeta, Narcisa, Crina sau Lăcrămioara sau derivate.