Care sunt atributele unei genţi de umăr de calitate?


Care sunt atributele unei genţi de umăr de calitate?

Femeile iubesc genţile şi îşi doresc cât mai multe, însă, când vine clipa achiziţionării unui singur model, atributele care necesită a fi cântărite depăşesc cu mult funcţia estetică (cum este în cazul genţilor de ocazie, spre exemplu). Astfel, gândind practic, va fi aleasă geanta care va îmbina într-un mod ideal estetica desăvârșită, cu funcționalitatea.

Această sarcină este mult mai simplă în prezent grație multitudinii de modele de genți disponibile în mediul online. Dacă focusul este găsirea unei genți de umăr de calitate, atunci numeroasele magazine virtuale nu doar că vor ajuta în economisirea de timp, ci vor permite, datorită varietății, să se opteze exact pentru modelul perfect.

Geanta de umăr – între necesitate şi accesorizare

Se ştie foarte bine faptul că genţile femeilor sunt un adevărat univers, aici găsindu-se tot felul de accesorii pe care le transportă zilnic, începând cu portofelul, cheile şi actele personale, și până la cosmetice, şerveţele şi alte produse utile la nevoie. Din această perspectivă, concluzia este că pentru a corespunde cerinţelor de folosire, o geantă damă de umăr trebuie fie să aibă dimensiuni mai mari, fie să fie compartimentată corect, fie ambele.

Pentru femeia contemporană, fiecare zi este activă, cele mai multe reprezentante ale sexului frumos plecând din casă la prima oră pentru a reveni doar seara, motiv pentru care au nevoie de o geantă de umăr încăpătoare. Totuşi, pentru a fi apreciat, orice model de geantă de umăr damă trebuie să îndeplinească atât caracteristicile funcţionale (compartimentare potrivită), cât și pe cele estetice, fiind necesar să se potrivească perfect întregii ținute vestimentare și, desigur, personalității celei care îl poartă.

Atributele de excepţie ale unei genţi de umăr damă:

 

  • rezistența: este conferită de calitatea materialelor auxiliare şi de bază, fiind remarcată, de asemenea, și în finisaje şi cusături. Rezistenţa unei genţi de umăr este strâns corelată cu durabilitatea acesteia, astfel că materialele din care este realizată, precum şi procedeul de confecţionare, trebuie să răspundă unor standarde înalte;
  • designul: pe lângă estetica generală a genţii, care este o chestiune care ţine strict de preferinţe, este bine să fie analizate şi accesoriile metalice, respectiv cataramele cu ajutorul cărora se ajustează lungimea baretei;
  • greutatea: multe dintre modelele voluminoase de poşete de umăr pot avea o greutate prea mare, încă dinainte de a aşeza obiectele personale în ele, fapt care nu reprezintă un avantaj. Odată ce lucrurile încep să se strângă prin buzunarele genţii, va fi destul de greu să fie purtată zilnic. Aşadar, cele mai practice genţi de umăr damă de dimensiuni medii şi mari ar trebui să fie uşoare, mai întâi de toate;
  • culoarea: cel mai adesea, culoarea genţii se alege pentru a fi uşor de întreţinut şi de curăţat – negru, maro închis, gri, bleumarin etc. Mai apoi, culoarea este aleasă în funcţie de preferinţele personale şi în acord cu ținutele vestimentare purtate frecvent;
  • compartimentarea: geanta de umăr din piele naturală va fi aleasă cu o compartimentare corespunzătoare stilului de viaţă. Trebuie reţinut faptul că este mult mai bine ca buzunarele şi compartimente să existe şi să nu fie nevoie să fie folosite, decât să nu existe deloc și purtătoarea să nu îşi poată organiza geanta aşa cum trebuie;
  • modalitatea de închidere: este un aspect mai puţin luat în considerare, însă modul în care geanta se închide este extrem de important pentru siguranţa conţinutului. Se recomandă modelele ce se închid cu fermoar, însă nici cele cu capse nu sunt de evitat, atât timp cât închiderea este de o rezistență impecabilă.

După cum a fost menționat și la începutul articolului, multitudinea de genți din mediul online facilitează cu mult procesul de selecție. În magazinele virtuale se găsesc modele de genți de umăr damă, ieftine și cu design modern, ce pot fi integrate cu ușurință în diverse ținute vestimentare.

Un astfel de magazin este zevo.ro, loc în care se găsește o varietate de poșete de damă confecționate din piele naturală. Liniile fine, culorile versatile și accesoriile de înaltă calitate duc cu gândul la produse extrem de scumpe. Adevărul este însă altul. Gențile Zevo îmbină perfect estetica deosebită, cu rezistența și prețul accesibil, fiind astfel ideale tuturor femeilor ce doresc să adauge în colecțiile lor modele impresionante, în ton cu ultimele tendințe din modă.

 


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


Vedete

Tamara Buciuceanu a murit! Doliu IMENS în România! Actriţa a fost una dintre cele mai iubite personalităţi ale ţării!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Hot

Parteneri