Ingredientul secret care se pune în ardeii umpluți pentru a nu se întări

Reteta ardei umpluti
Reteta ardei umpluti, ce se pune in interior

Iată o rețetă ardei umpluți și cum se pregătesc pas cu pas, pentru cel mai bun gust. Ce trebuie să adaugi în apă.

Ardeii umpluți se află, cu siguranță, în fiecare carte de rețetă a bunicilor ori a părinților și este un fel de mâncare îndrăgit de persoanele de toate vârstele. În România, ardeii umpluți sunt extrem de apreciați, iar fiecare zonă a țării pare să aibă rețetele sale secrete.

Iată care este ingredientul care nu trebuie să lipsească din rețeta de ardei umpluți, indiferent de zonă. Folosind acest ingredient, carnea nu se va întări, iar gustul se va păstra zile întregi, chiar dacă ardeii sunt reîncălziți pe aragaz ori în cuptorul cu microunde.

Alături de sarmale, ciorba de burtă, ciorba de pui ori ciorba de perișoare, ardeii umpluți reprezintă un preparat de bază în bucătăria românească și se pot consuma pe tot parcursul anului.

În cărțile de bucate, există variante de ardei umpluți de dulce, care se prepară cu carne, dar și ardei umpluți de post. Pentru ultima variantă, se folosesc ciuperci și alte legume călite, precum și orez.

Citeste si: De ce ies sarmalele tari. Care este secretul celor mai gustoase sarmale

Ardei umpluti fara prajeala
Reteta ardei umpluti fara prajeala[Sursa foto: PixaBay]

Ingredientul secret al ardeilor umpluți îl reprezintă un condiment de bază în bucătăria românească, și anume cimbrul. Acesta este nelipsit din rețetele de sarmale și de ardei umpluți și oferă un gust aparte.

Ingrediente
– 1 kg carne tocată
– 10 ardei graşi
– 3 cepe mari
– o cănuţă orez
– 2 linguri pastă de tomate
– 1 ou

cimbru
– pătrunjel
– sare, piper.

Ardeii se spală bine, se taie capacul, se curăță de cotoare și se spală bine semințele care se află în interior. Se călește ceapa în puțin ulei, se adaugă puțină sare la început pentru a nu se arde ceapa. După ce s-a rumenit, se adaugă pasta de tomate, precum și câteva linguri de apă.

Se lasă câteva minute la călit, apoi se pune peste toată compoziția orezul bine spălat și se mai lasă 2-3 minute în care se amestecă bine.

Se adaugă pătrunjelul tocat mărunt, se poate adăuga și mărar, iar apoi se amestecă și carnea tocată care poate fi de porc, vită, amestec de porc-vită ori curcan cu oul, cimbrul, sare și piper, după gust. Se umplu ardeii fără a îndesa carnea, deoarece se pot întări în timpul fierberii. Pentru un gust bun, se adaugă în apa în care fierb și 50 de ml de vin alb sau zeama de la o lămâie.

Citeste si: Cât timp fierb ardeii umpluți

Ardei umpluti reteta
Ardei umpluti reteta, pas cu pas[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Ionescu și Alexandru, deconspirați de Ștefan și Diana! Aflați ce secrete ar fi ascuns în tot acest timp, în ediția de miercuri, 12 august, a emisiunii „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Citeste si: Cât orez trebuie să pui, de fapt, la sarmale. Cantitatea ideală

În loc de orez se pot folosi păsat, arpacaș sau hrișcă, după gust. Dacă folosiți carne de pasăre sau doar vită, nu se mai pune și ou, pentru că acesta întărește.


Cât timp se fierb ardeii umpluți

Pentru capac se pot folosi cotoarele ardeilor ori câte o felie de roșie.

Se lasă la cuptor pentru aproximativ 50 de minute într-o cratiță în care se pune și o cană cu apă, iar după 25 de minute se mai adaugă o jumătate de cană de apă amestecată cu bulion. Se mai lasă cel puțin 30 de minute, până când ardeii sunt făcuți bine, orezul și carnea s-au fiert suficient. Se servesc cu iaurt gras sau smântână și pătrunjel proaspăt.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

George Restivan, surprins în ipostaze intime cu Adriana Bahmuțeanu: „Cenușăreasa mea.”

Andra și Cătălin Măruță au făcut anunțul, după 18 ani de căsnicie și 20 de relație

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Ancheta a scos la lumină DETALII CUTREMURĂTOARE. Ce s-a aflat acum despre femeia de 50 de ani din Botoșani a șocat familia victimei. A IEȘIT LA IVEALĂ abia după ce a fost reținută de polițiști: "În urma unui..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro