7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete

Află din rândurile următoare cum poți să îi oferi puiului un gost spectaculos cu ajutorul marinatelor.

Puiul este unul dintre cele mai comune ingrediente pe care le folosești în preparare mâncărurilor. Acesta poate fi introdus în numeroase combinații. Cu toate acestea, de multe ori ajungem să ne plictisim de gustul clasic al puiului și nu mai știm ce să gătim. Ei bine, puiul nu trebuie să fie un preparat plictisitor, iar asezonat cu mirodeniile potrivite va fi cu siguranță un preparat de-a dreptul spectaculos. Acest lucru este posibil cu ajutorul marinatelor, care pe lângă faptul că dau o aromă deosebită puiului, îl fac fraged și ușor de gătit și consumat.

Descoperă din rândurile următoare 7 rețete de marinată pentru pui, care vor transforma acest preparat într-unul de-a dreptul spectaculos. După ce ai la dispoziție ingredientele necesare, tot ce trebuie să faci este să le amesteci, să le torni peste carnea de pui, iar ulterior să îl lași la marinat câteva ore. Acoperă puiul cu o folie alimentară și lasă-l la frigider. Cu cât îl lași mai mult, cu atât acesta va lua din aroma condimentelor.

Marinată de pui cu chimen și portocale

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete[Sursa foto: freepik]

Ingrediente:

  • sucul de la 2 portocale;
  • coaja rasă de la o portocală;
  • 3 linguri de ulei de măsline;
  • 3 căței de usturoi, tocați mărunt;
  • o lingură de chimen măcinat;
  • o linguriță de coriandru măcinat (opțional);
  • o linguriță de boia de ardei dulce sau iute, după preferință;
  • o linguriță de miere sau zahăr brun (opțional, pentru a echilibra aciditatea);
  • sare și piper, după gust.

Marinată de pui cu susan și ghimbir

Ingrediente:

  • 3 linguri de sos de soia;
  • 2 linguri de ulei de susan;
  • o lingură de miere sau zahăr brun;
  • 2 linguri de suc de lămâie;
  • 2-3 căței de usturoi, tocați mărunt;
  • o bucată de ghimbir proaspăt, rasă (aproximativ 1 lingură);
  • 1-2 linguri de semințe de susan;
  • o linguriță de fulgi de chili (opțional, pentru un gust picant);
  • sare și piper, după gust.

Marinată de pui cu muștar și miere

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete[Sursa foto: freepik]

Ingrediente:

  • 3 linguri de muștar;
  • 2-3 linguri de miere;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 2 căței de usturoi, tocați mărunt;
  • 1 lingură de oțet de mere sau suc de lămâie;
  • 1 linguriță de cimbru uscat (sau alte ierburi aromatice preferate, cum ar fi rozmarin sau oregano);
  • sare și piper, după gust.

Marinată de pui cu sos barbeque și usturoi

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete[Sursa foto: freepik]

Ingrediente:

  • o cană de sos barbeque;
  • 3-4 căței de usturoi, tocați mărunt;
  • 2 linguri de ulei de măsline sau de avocado;
  • o linguriță de boia de ardei (dulce sau iute, după gust);
  • sare și piper după gust.

Marinată de pui cu lămâie și usturoi

Ingrediente:

  • sucul și coaja rasă de la 2 lămâi;
  • 4 căței de usturoi, tocați mărunt sau zdrobiți;
  • 3 linguri de ulei de măsline;
  • o linguriță de miere sau zahăr brun (opțional, pentru a echilibra aciditatea lămâii);
  • o linguriță de cimbru uscat sau proaspăt, tocat;
  • sare și piper, după gust.

Marinată picantă cu mango

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete[Sursa foto: freepik]

Ingrediente: 

  • un mango, decojit și tocat cubulețe;
  • 2 linguri de sos de ardei iute;
  • sucul și coaja rasă de la o lămâie;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 2 căței de usturoi, tocați mărunt sau zdrobiți;
  • o linguriță de ghimbir proaspăt ras;
  • sare și piper, după gust.

Marinată de pui pesto

Ingrediente:

  • 3-4 linguri de pesto;
  • sucul de la 1/2 lămâie;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 2 căței de usturoi, tocați mărunt sau zdrobiți;
  • sare și piper, după gust.

Cum să marinați puiul

7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete
7 rețete de marinată pentru pui! Oferiți puiului o aromă deosebită cu ajutorul acestor rețete[Sursa foto: freepik]

Este important de precizat că toate rețetele prezentate au o cantitate adecvată la 4 bucăți de piept de pui sau pulpe de pui.

Pentru a marina puiul, trebuie mai întâi să pregătiți toate ingredientele, iar apoi să le amestecați într-un recipient.

Citește și: Iosif are o ieșire nervoasă de față cu toată lumea: „Dar ce sunt aici? Maimuțoi?”. Tânărul nu mai suportă situația dintre el și Lucia- kanald.ro

Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro

Ulterior, puneți puiul într-un bol mare de sticlă sau de plastic și turnați marinată peste. Amestecați bine, astfel încât toate gusturile să se întrepătrundă. Puiul trebuie să fie acoperit complet.

Puteți să congelați puiul marinat, punându-l într-o pungă cu fermoar și turnând marinata peste. De asemenea, în cazul în care nu doriți să îl congelați, se recomandă să îl lăsați la marinat câteva ore. Puneți deasupra un capac sau o folie alimentară și băgați-l la frigider. Poftă bună!

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care este ingredientul care ajută ca salata de icre să nu se taie. Rețeta de icre de la mănăstirea Saon. „La frigider rezistă câteva zile, chiar și o săptămână.”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

Mihai Trăistariu, pus față în față cu o situație neașteptată, A REACȚIONAT furios și fără menajamente. CE A VĂZUT cu ochii lui și CE A PĂȚIT l-a scos din minți, arătând dovada public: "Mă enervează la culme. Efectiv realizez instantaneu de ce..."

Amendă de până la 4.000 de lei pentru șoferii care fac această greșeală pe timp de ninsoare

UPDATE Codurile galben și portocaliu de viscol și ninsori, extinse. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies