Totul despre liftingul facial. Ce NU ai voie să faci după această intervenție, explică dr. Daniela Diveică, Specialistul Kfetele.ro!

Liftingul facial este o metodă de înfrumusețare preferată de doamne și domnișoare

Lifting facial. Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică și Specialistul Kfetele.ro, îți spune tot ce trebuie să știi despre această intervenție care te întinerește!

Liftingul facial chirurgical îți șterge câțiva ani de pe chip în doar câteva ore! Intervenția estetică este preferată de multe doamne care-și doresc să aibă un chip mai tânăr și, de ce nu, să-și ascundă vârsta. Dr. Daniela Diveică, Specialistul Kfetele.ro, explică ce înseamnă această operație, cât durează, cum se efectuează, dar, mai ales, ce reguli trebuie să respecți după.

“Lifting facial este intervenția chirurgicală care are ca scop îmbunătățirea aspectului feței prin îndepărtarea efectelor inestetice cauzate de înaintarea în vârstă. Forța gravitațională este factorul principal care face ca pielea să-și piardă elasticitatea, să apară riduri, obrajii să-și piardă suplețea și volumul.

Operația de lifting facial îndepărtează semnele vizibile ale îmbătrânirii și excesul de piele cauzat de gravitație și lipsă de volum.

Intervenția de lifting facial se poate efectua la persoane cu vârste cuprinse între 40- 70 de ani, iar aceasta adresându-se atât femeilor, cât și bărbaților.

Liftingul facial este o intervenție chirurgicală de mare delicatețe, recomandat fiind să fie efectuată la un chirurg plastic cu experiență în domeniu, spune Dr. Daniela Diveică, chirurg estetician.

Dr. estetician Daniela Diveică

Care sunt complicațiile ce pot apărea

Complicațiile sunt unele comune tuturor intervențiilor chirurgicale (hematom, serom, infecție), iar în funcție de tipul de cicatrizare, cicatricile vor fi mai mult sau mai puțin evidente.

Operația de lifting facial se efectuează sub anestezie generală, iar durata sa este de 3- 4 ore, în funcție de complexitatea fiecărui caz.

Incizia se realizează în pielea păroasă a regiunii temporale, coboară în fața urechii, apoi pe sub lobulul urechii în spate. Pielea este separată de grăsimea subiacentă și de mușchi. Pentru un efect mai îndelungat al operației este recomandat să se practice și suspensia și suturarea musculaturii regiunii faciale. Excesul de piele este îndepărtat, iar sutura se realizează cu fire fine pentru a obține o cicatrice cât mai puțin vizibilă, de grosimea unui fir de păr.

Este necesară o spitalizare de 1-2 zile, perioadă în care se administrează antibiotice și antiinflamatorii”, mai spune Specialistul Kfetele.ro.

Citește și: Horoscop luni, 20 iulie 2026: Zodia care primește un bonus substanțial la început de săptămână- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

 

Intervenție chirurgicală realizată de medicul estetician Daniela Diveică

Interzis la soare și la frig exagerat după lifting facial

 

“După intervenția de lifting facial, aspectul feței este unul edematiat cu posibilă apariție a vânătăilor la câteva zile. Operația de lifting facial nu este una dureroasă, iar edemele și vânătăile vor trece în aproximativ 10  zile. Firele de sutură se vor extrage la 7- 10 zile. După vindecare trebuie să se evite expunerea la soare sau la frig exagerat”, precizează Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică, Specialistul Kfetele.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Specialistul Kfetele.ro, Dr. Daniela Diveică: Cum întinerim după doar două săptămâni de tratament

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Cu cine a plecat Daniel Aloman în vacanță?! Nimeni NU se aștepta să-l vadă în această companie după divorț. Oare cum va REACȚIONA Ileana Sterp când va vedea imaginile: "Am..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop duminică, 19 iulie 2026: Zodia care este nevoită să muncească în weekend din cauza problemelor financiare

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro