Suma uriaşa cu care a fost cumpărată scrisoarea despre DUMNEZEU scrisă de Albert Einstein. "Cuvântul Dumnezeu nu inseamnă nimic pentru mine"

Suma uriaşa cu care a fost cumpărată scrisoarea despre DUMNEZEU scrisă de Albert Einstein.
Suma uriaşa cu care a fost cumpărată scrisoarea despre DUMNEZEU scrisă de Albert Einstein. "Cuvântul Dumnezeu nu inseamnă nimic pentru mine"

O scrisoare redactată de savantul Albert Einstein, în care acesta spune că Dumnezeu este "produsul slăbiciunii umane", evaluată la 1-1,5 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie joi, la casa Christie's din New York, potrivit livescience.com.

Redactată cu un an înainte să moară, în 1955, în limba germană, scrisoarea a fost trimisă de Einstein, aflat la Universitatea Princeton din New Jersey, SUA, filosofului Eric Gutkind.

"Cuvântul «Dumnezeu» nu înseamnă nimic pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, iar Biblia este o colecţie de legende pline de înţelepciune, dar mai degrabă primitive", a scris fizicianul, celebru pentru teoria relativităţii, în acest document, care se întinde pe o pagină şi jumătate.

"Nicio interpretare, oricât ar fi de subtilă, nu schimbă nimic pentru mine", a mai scris Einstein, care a vorbit şi despre iudaism, ce era, pentru el, "ca toate celelalte religii, o expresie a superstiţiilor primitive".

"Iar poporul evreu, din care fac parte cu bucurie şi în a cărui mentalitate mă simt profund ancorat, nu mi se pare mai demn decât alte popoare", era de părere Einstein, care a adăuga: "Din experienţa mea, nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, chiar dacă sunt protejaţi de cele mai rele

excese de o lipsă de putere. Nu simt nimic în ceea ce îi priveşte care ar putea justifica termenul de (popor, n.r.) «ales»".

citeşte continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Drama unei femei care a aflat că soţul este homosexual: „A mărturisit că vrea să se sinucidă pentru că l-a părăsit iubitul“

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro