Mâncărică de cartofi, pregătită de Geta Sterp! Cu doar câteva ingrediente a gătit o rețetă delicioasă de post: "E foarte bună și rapidă!"

Mâncărică de cartofi, pregătită de Geta Sterp! Cu doar câteva ingrediente a gătit o rețetă delicioasă de post: "E foarte bună și rapidă!"

Mămică de doar câteva luni, Geta Sterp nu poate sta departe de bucătărie, iar recent a pregătit o mâncărică de cartofi.

Geta Sterp este împlinită pe toate planurile, în prezent, având o frumoasă familie alături de soțul său și primul lor copilaș, dar și o carieră de succes pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită de nenumărate persoane. Astfel, printre postările sale frecvente de zi cu zi, sora lui Culiță Sterp obișnuiește să nu stea departe de bucătărie, iar în cursul zilei de ieri, aceasta a postat pe contul său de Instagram, o rețetă de mâncărică de cartofi, la care a mai adăugat și alte legume și condimente, însă deloc carne, ceea ce înseamnă că se poate consuma fără griji și în această perioadă de post pentru sărbătorile pascale.

Pe lângă faptul că este o rețetă de post, această mâncărică este gata într-un timp foarte scurt și este exagerat de gustoasă și totodată, sănătoasă. Cu doar câteva ingrediente și cu mult drag și spor, Geta a pregătit o rețetă de post, pe care o puteți prepara atunci când simțiți nevoia de mâncare gătită și gustoasă, dat fiind faptul că se poate servi alături de câteva murături sau chiar mămăligă, pentru o experiență completă.

Mâncărică de cartofi, pregătită de Geta Sterp

Citește și: Ce mesaj important a transmis Ileana Sterp, tuturor mămicilor, în legătură cu cei mici? La ce trebuie să fie acestea mai atente: "Pentru copiii voștri, așa este cel mai bine!"

Citește și: Ce o ajută pe Geta Sterp să scape de kilogramele acumulate în plus după naștere? "Te transformă sarcina și nașterea, pentru că nu mai ai carnea pe tine atât de fermă, ca să zic așa!"

Ingrediente

Mod de preparare

  1. “Dragilor, uitați și voi ce mâncare rapidă am făcut!
  2. Ce credeți? Am curățat repede câțiva cartofi, o ceapă, 2 ardei.
  3. Am călit ceapa, ardeii, după aia am pus cartofii.
  4. Am pus un pic de apă, adică un pic, așa la nivel cât să acopere cartofii, am lăsat să fiarbă.
  5. Aproape la urmă am pus un pic de bulion, niște pastă de ardei cu ceva legume și am tăiat și un ardei iute și usturoi.
  6. E foarte bună și rapidă!”, a explicat Geta Sterp, într-un filmuleț postat pe contul său de Instagram, la Story.

Mâncărică de cartofi, pregătită de Geta Sterp! [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce o ajută pe Geta Sterp să scape de kilogramele acumulate în plus după naștere? "Te transformă sarcina și nașterea, pentru că nu mai ai carnea pe tine atât de fermă, ca să zic așa!"

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”

Răzvan Măgureanu o pune la zid pe actuala soție a tatălui său! CE A ȚINUT ASCUNS ANI ÎNTREGI IESE ACUM LA IVEALĂ: "Ar fi mai bine să vorbească. Nu înțeleg de unde își permite să..."

VIDEO Tragedie după un lifting facial: Femeie de 45 de ani a murit din cauza unui anevrism neprevăzut. Ministerul Sănătății a cerut anchetă

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 2 mai 2026: Semnul zodiacal care are parte de o întâlnire neaștetată. O fostă iubire îi apare în cale când se așteapăt mai puțin

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro