Ce cuvinte a lăsat în urmă părintele, după moartea sa.
Jurnalul a fost ținut secret și nu a fost publicat decât abia după moartea lui Arsenie Boca. Jurnalul lui Arsenie Boca a fost descoperit după trecerea sa în neființă, la Așezământul Monahal de la Sinaia.
Între anii 1946 și 1950, părintele Arsenie Boca a redactat o lucrare de câteva sute de pagini în care a lăsat numeroase învățăminte și texte religioase de mare importanță pentru creștini, potrivit celor care au editat cartea.
Citeste si: Părintele Arsenie Boca a prezis marele cutremur din România! Semnele care prevestesc Apocalipsa
Acesta a vorbit despre boli, precum și despre păcatele pe care fiecare creștin le face. Din învățăturile părintelui Arsenie Boca:
Despre boli și România: „Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are.
Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă.
Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară.
E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor- epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un copil nenorocit toată viaţa.
Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta- odinioară capitala Daciei- acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi- deşi oamenii pătimesc şi de alt rău
Avertismentul părintelui Arsenie Boca în legătură cu păcatele
Despre păcate: „ Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului: 1.
Despre viaţă: „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr”. (30.I.949, Prislop).
