„Hai că poți!”, în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D

„Hai că poți!”, în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D
„Hai că poți!”, în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D

"Nu te plictisești, nu simți când trece timpul și ajungi la finalul serii cu energie și cu o stare de bine"

Pepe este pregătit să dea startul distracției în noul sezon „Hai că poți!”, care începe în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D. Patru cupluri, probe neașteptate și un premiu de 25.000 de lei îi așteaptă pe concurenți într-un show în care umorul, curajul și încrederea în partener pot schimba cursul jocului și pot transforma fiecare ediție într-o aventură plină de surprize.

Cu energia și umorul care îl caracterizează, Pepe va încuraja cele patru cupluri prezente în competiție să-și depășească emoțiile și să se bucure de joc. Oameni obișnuiți, fără experiență în fața camerelor de filmat, vor avea parte de probe dinamice și imprevizibile, în care îndemânarea și curajul vor conta la fel de mult ca încrederea în partener. În fiecare rundă, unul dintre parteneri licitează, iar celălalt încearcă să ducă proba la bun sfârșit. Licitațiile făcute cu prea multă încredere sau așteptările care nu se potrivesc cu realitatea vor da naștere unor situații inedite și unor momente pline de umor.

  „«Hai, că poți!» este show-ul care te relaxează înainte de o nouă săptămână de lucru. Avem patru cupluri, povești interesante și jocuri extrem de nebunești, dar simple, care pun la încercare logica, răbdarea, forţa fizică, echilibrul etc. Folosim tot felul de obiecte pe care le găsești în orice casă, în orice familie, dar probele sunt pline de surprize. Nu te plictisești, nu simți când trece timpul și ajungi la finalul serii cu energie și cu o stare de bine. Telespectatorii vor cunoaște oameni care nu au mai fost în lumina reflectoarelor și care, la început, sunt emoționați, pentru că nu știu la ce să se aștepte. Își dau seama repede că suntem acolo să ne distrăm, iar atmosfera se schimbă, cu toţii devin relaxaţi.  Cel mai mult îmi place să văd cum prind încredere de la o probă la alta și cum li se schimbă starea chiar și atunci când cred că nu mai au nicio șansă. Pot lupta pentru premiul de 25.000 de lei până la final, iar asta îi ține în joc și le dă speranță. Nimic nu este previzibil și tocmai aceste răsturnări de situație fac show-ul atât de distractiv”, a declarat Pepe.

Noul sezon „Hai că poți!” promite seri în care râsul vine firesc, planurile se pot schimba într-o clipă, iar partenerii află că, uneori, cea mai mare provocare nu este proba în sine, ci să aibă încredere unul în celălalt. Cine va reuși să transforme emoțiile în curaj și să plece acasă cu premiul de 25.000 de lei aflaţi în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Valentin Sanfira, mărturisiri despre lipsurile din trecut! Ce a transmis interpretul de muzică populară: „Am da tot ce am adunat…”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro