Fenomen astronomic important pe 3 decembrie. Ce zodii sunt afectate

Fenomen astronomic important pe 3 decembrie. Ce zodii sunt afectate
Fenomen astronomic important pe 3 decembrie. Ce zodii sunt afectate

Că Mercur intră în mişcare retrogradă de trei sau chiar patru ori pe an, ne-am obişnuit. Problema este, că cei mai mulţi oameni nu ştiu suficient de multe despre Mercur şi îşi asumă doar ce este mai rău când este vorba de retrogradare.

Taur

Foarte energici aceşti nativi în săptămâna care urmează şi tocmai pentru că debordează de energie să fie atenţi nu cumva să calce în străchini şi să strice ce era mai frumos! Se pare că în această săptămână talentele sale native, care se manifestă prin creativitate – poate fi şi artistică, îi pot propulsa în lumina reflectoarelor pe 28 şi pe 29 noiembrie cu şanse serioase de succes, şi mai repede decât cred vor trebui să vorbească despre asta, undeva pe 2 decembrie. 

 

Gemeni 

Se menţine la cote înalte sensibilitatea, cu un marcaj puternic pe casa de creativitate dar, în acelaşi timp, sporeşte şi instabilitatea afectivă şi cea financiară, ca şi cum un prestidigitator a scos pentru ei din pălărie, cartea păguboasă. Poate singurul segment în care nu cred să se producă mari schimbări, rămâne cel al profesiei. 

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop complet AstroCafe decembrie 2017: Atmosfera astrala din aceasta luna aduce mari schimbari pentru toate zodiile

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu tatăl actriței Ece İrtem? Detalii dureroase despre ACCIDENTUL în care a fost implicat și clipele de coșmar trăite de familie

Mama actriței Ece Irtem, dezvăluiri tulburătoare despre ce pastile lua frecvent fiica să. Drama neștiută a regretatei artiste a șocat pe toată lumea

Horoscop pentru miercuri, 17 iunie 2026: Zodia aceasta are șanse mari să fie avansată la locul de muncă și să primească bani în plus

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro