Cum se gătește celebrul preparat Saint Jacques

Cum se gătește celebrul preparat Saint Jacques
Cum se gătește celebrul preparat Saint Jacques

Saint Jacques este un preparat fin, rafinat și plin de savoare. Noi vă învățăm cum să gătiți aceste scoici, exact ca la restaurantele celebre.

Cu siguranță ați auzit de celebrul preparat Saint Jacques, dar dacă până acum nu ați îndrăznit să-l faceți acasă, acum a venit momentul. Chiar dacă la prima vedere poate suna complicat, în realitate scoicile Saint Jacques se prepară destul de repede.

Saint Jacques, o savoare perfectă în farfurie

Scoicile Saint Jacques au devenit din ce în ce mai apreciate și în România, mai ales de către persoanele care adoră fructele de mare.

Știm că acest preparat pare mai sofisticat și chiar este, din punct de vedere al gustului, dar trebuie să rețineți că se gătește foarte repede. Și când spunem asta, ne referim că vor fi gata în doar câteva minute.

Aveți nevoie de doar câteva ingrediente pentru a prepara cele mai gustoase scoici Saint Jacques. Cea mai simplă rețetă este cea de scoici în sos de vin alb.

Aceasta este o rețetă inspirată din bucătăria mediteraneană, recunoscută pentru faptul că promovează un stil alimentar sănătos.

Înainte de a le găti, scoicile trebuie ținute într-un sos, pentru a se marina. Important de știut este și faptul că acest aliment se prăjește la foc iute. De asemenea, sosul de vin alb îi va da o savoare specială acestui preparat.

Haideți să vedem ce ingrediente vă trebuie, pentru a găti scoici Saint Jacques în sos de vin alb:

  • 20 scoici Saint Jacques (aproximativ un kg)
  • două linguri de suc de lămâie
  • 5 linguri de ulei de măsline
  • doi căței de usturoi
  • 120 ml vin alb sec
  • o lingură de unt rece
  • pătrunjel proaspăt, tocat mărunt
  • sare
  • fulgi de ardei iute
  • un castravete
  • un morcov
  • frunze de pătrunjel (pentru ornat)

Cum se prepară scoicile Saint Jacques

În primul rând, trebuie să preparați marinada pentru scoici. Într-un castron, amestecați jumătate din cantitatea de ulei de măsline cu o lingură de zeamă de lămâie și cu fulgii de ardei iute.

Spălați foarte bine scoicile și apoi ștergeți-le cu un șervețel absorbant. Puneți-le sare și după aceea băgați-le în marinadă. Întoarceți-le pe toate părțile, pentru ca scoicile să fie acoperite bine de sos.

Castronul cu scoici trebuie lăsat în frigider cât timp se marinează. Ideal ar fi să-l țineți la rece măcar o oră, dar dacă vă grăbiti, îl puteți scoate după 30 de minute.

Cât timp scoicile sunt la marinat, pregătiți legumele alături de care le veți servi. Tăiați castravetele și morcovul, de preferat pe lungime, în felii cât mai subțiri. Nu uitați că este vorba despre un preparat mai rafinat, așa că totul trebuie pregătit în cele mai mici detalii.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Peste legume puneți o lingură de zeamă de lămâie, cealaltă jumătate din cantitatea de ulei de măsline și sare, după gust. Puneți pe foc o tigaie care nu se lipește, lăsați-o să se încingă și în ea veți prăji scoicile marinate. Aveți grijă să lăsați focul mare, în permanență.

Scoicile se vor rumeni foarte repede. Apoi le scoateți pe un platou. În aceeași tigaie, turnați vinul și lăsați-l să dea într-un clocot. Apoi dați focul mic și așteptați ca vinul să se reducă.

Puneți și untul și omogenizați. La final, adăugați pătrunjelul tocat mărunt, puneți sare și eventual mai adăugați și suc de lămâie sau fulgi de ardei iute, în funcție de gustul fiecăruia.

Turnați sosul peste scoici și puneți lângă și legumele pregătite mai devreme. Scoicile Saint Jacques se servesc calde și ornate cu frunze de pătrunjel.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cu ce probleme se confruntă Alexandra Ungureanu. Artista a mărturisit ce se întâmplă cu ea: „O perioadă mai delicată.”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro