Cum faci cea mai bună omletă țărănească, cu minimum de efort și timp

Cum faci cea mai bună omletă țărănească, cu minimum de efort și timp

Vreți să faceți cea mai bună omletă țărănească? Noi vă dezvăluim rețeta potrivită, care o să vă ajute să preparați un mic dejun perfect, cu minimum de efort.

De câte ori nu ați auzit că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei? Dacă vreți să mâncați ceva gustos, care să vă țină de foame câteva ore bune, preparați o omletă țărănească, simplă și rapidă.

Omleta țărănească, perfectă pentru micul dejun

Multe persoane sar peste micul dejun, fie din lipsă de timp, fie consideră că o cafea este suficientă. Ei bine, specialiștii susțin că acesta este un obicei nociv, care vă poate afecta sănătatea, pe termen lung.

Un alt aspect important este și acela că prima masă a zilei trebuie să conțină alimente de calitate, iar proteinele nu au cum să lipsească.

Așadar, nu mai mâncați produse de patiserie pe fugă sau biscuiți, ci mai bine faceți-vă timp să vă preparați acasă o omletă gustoasă și sănătoasă.

Cea mai bună variantă este omleta țărănească. Se prepară imediat și veți avea parte de un mic dejun complet.
În plus, dacă mâncați o omletă la prima oră, nu veți mai fi tentat să ciuguliți diverse bunătăți pe parcursul zilei.

Ouăle se numără printre cele mai sănătoase alimente, sunt blânde cu silueta și au foarte multe proteine. Astfel, veți avea energie mai mult timp, pentru a rezolva treburile pe care le aveți de făcut pe parcursul zilei.

Ingrediente:

  • două ouă
  • brânză sau cașcaval
  • un cartof
  • o ceapă
  • un ardei gras
  • mușchiuleț fără grăsime, cârnăciori, piept de pui afumat sau bacon
  • sare
  • piper
  • chilli
  • busuioc
  • oregano
  • mărar
  • ulei de măsline

Cum se prepară omleta țărănească

Curățați cartoful de coajă, spălați-l și dați-l pe răzătoarea mică. Curățați și ceapa și tocați-o mărunt. Dacă folosiți și ardei gras, curățați-l și tocați-l în cubulețe. Indiferent ce fel de mezeluri folosiți, și acestea trebuie tăiate cât mai mărunt.

Într-o tigaie, puneți uleiul de măsline și adăugați cartoful ras. De asemenea, puneți în tigaie la călit și ceapa și ardeiul, dar și mușchiulețul, cârnăciorii sau bacon-ul sau combinația de mezeluri care vă plac.

Separat, într-un castron bateți bine ouăle cu o furculiță. Puneți sare, piper, chilli, busuioc și oregano. Mărarul îl tocați mărunt și îl adăugați și pe el în compoziția de ouă bătute.

Citește și: Horoscop duminică, 19 iulie 2026: Zodia care este nevoită să muncească în weekend din cauza problemelor financiare- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

La final, adăugați și brânza rasă sau cașcavalul ras și amestecați bine. Dacă vreți, puteți folosi și brânză și cașcaval. Apoi adăugați ouăle în tigaie, peste legumele călite, când acestea sunt făcute cam pe jumătate. 

Lăsați omleta să se rumenească bine pe o parte, iar apoi o întoarceți pe partea cealaltă cu o paletă. Aveți grijă să nu o rupeți, ca să aveți o omletă care să arate bine pe farfurie.

Serviți omleta caldă și dacă vreți, o puteți decora cu frunze de pătrunjel. De asemenea, puteți să mai radeți deasupra brânză sau cașcaval.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ce a aflat Raoul în copilărie despre viața amoroasă a mamei sale. Artistul și-a pus întrebări despre tatăl său: „A existat gandul că tata nu e chiar tata...”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu fetița de 7 ani care și-a pierdut părinții și sora mai mică în ACCIDENTUL DEVASTATOR din Grecia? Medicii au fost puși în fața unei DECIZII: "În aceste momente de..."

Drama sfâșietoare a actriței Ceren Karakoç din serialul „O dragoste”

Horoscop vineri, 17 iulie 2026: Zodia care află că un prieten are nevoie de ajutor și îl ajută fără să stea pe gânduri

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro