Condimentele secrete pentru cea mai gustoasă salată de varză murată. Va avea un gust desăvârșit

Condimentele secrete pentru cea mai gustoasă salată de varză murată

În câteva minute și cu puțin efort, poți obține un preparat de-a dreptul gustos, ce sigur va face furori în rândul musafirilor. Secretul celei mai delicioase salate de varză murată stă într-un mix de condimente, arma secretă a gospodinelor din toate colțurile României.

În perioada iernii, când pe balcon sau în cămări găsim cel puțin un butoi cu varză murată, ne putem răsfăța cu un preparat ce pare, la prima vedere, foarte banal.

Prepararea celei mai gustoase salate de varză murată

Rețeta de salată de varză murată este foarte simplă, deloc pretențioasă, pe care o pot încerca și cei și cele care nu au multă experiență în bucătărie. Dacă îți dorești rezultate excepționale, nu trebuie decât să urmezi pașii și sfaturile de mai jos.

Pentru a prepara o salată de varză murată, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

o jumătate de kilogram de varză murată
ulei
piper sau boia de ardei dulce sau iute

Citește și: De ce să se adauge două linguri de smântână în apa în care se fierb sarmalele. Trucul genial care trebuie încercat de gospodine

Condimentele secrete pentru cea mai gustoasă salată de varză murată [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce să faci cu varza murată la două săptămâni după ce a fost pusă în butoi. Trucul care o va face să reziste până la primăvară

Mod de preparare, pas cu pas

1. Varza murată se spală bine și se lasă în apă rece aproximativ zece minute.
2. În funcție de cât de sărată este, va trebui să schimbi apa de două, chiar de trei ori. După ce se scurge apa, frunzele se taie fâșii subțiri.
3. În următorul pas se adaugă ulei și piper proaspăt măcinat, sau boia de ardei dulce sau iute, în funcție de preferințe, și se amestecă.


4. Mai apoi, urmează ingredientul ce este, de fapt, arma secretă a gospodinelor din România: un vârf de cuțit de chimen măcinat. Bucătarii profesioniști au dezvăluit secretul pentru cea mai gustoasă și aromată salată de varză. Pentru a o pregăti, vei avea nevoie de:

600 de grame de varză
o sută de grame de morcovi
o lingură de zahăr
o jumătate de linguriță de sare
o lingură și jumătate de oțet de 9%
trei linguri de ulei vegetal rafinat

Citește și: Ingredientul secret de 2 lei care păstrează zeama de la varza murată delicioasă și limpede. Poate rezista cu succes până la primăvară

Condimentele secrete pentru cea mai gustoasă salată de varză murată [Sursa foto: freepik]

Citește și: Care sunt beneficiile murăturilor. ”Oțetul irită mucoasa stomacului, și poate determina diferite patologii.”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Secretul unor sarmale de post delicioase. Măicuțele de la mănăstirea Prislop au spus ingredientul magic

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească

Alexandra Bădescu, despre presupusele FILMĂRI COMPROMIȚĂTOARE în care Mădălina Apostol ar fi fost surprinsă. Dezvăluiri despre IMAGINILE pe care Nick Rădoi și Cătălin Grozavu și le-ar fi trimis unul altuia: "Informația asta este venită strict din sursă...

Bertan Asllani, actorul care joacă rolul Alaz Soysalan, în serialul „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă carismaticul tânăr când nu se află pe platourile de filmare

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 26 septembrie 2026: Zodia care se hotărăște să își schimbe stilul de viață și intră la dietă

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro