Ce pui în salata Caesar pentru un gust divin! Ingredientul secret care îi schimbă gustul complet

Salată Caesar
Salată Ceasar

Află în articolul de mai jos cum a apărut salata Caesar și ce trebuie să pui în farfurie pentru a-i da cel mai bun gust.

Salata Caesar este una dintre cele mai îndrăgite salate din lume, fiind apreciată de către persoane de toate vârstele.

În mod tradițional, această salată se prepară cu salată romană, o salată cu căpățână alungită, crutoane, suc de lămâie, ulei de măsline, ou, sos Worcestershire, usturoi, muștar Dijon, parmezan, sare și hamsii.

Această salată a fost creată pentru prima dată în 1924 de către Caesar Cardini la restaurantul Caesar’s din Tijuana, Mexico. Caesar Cardini era un imigrant italian care a ajuns să administreze mai multe restaurante din Mexic și din Statele Unite ale Americii, iar în momentul în care a creat salata Caesar, se spune că bucătăria era supraaglomerată și că ducea lipsă de ingrediente.

Citește și: Sandwich cu salată de ouă. Ideal pentru un prânz rapid și nutritiv!

Salată Caesar

Citește și: Ce cartofi se pun la salata de boeuf. Recomandarea pe care o fac marii bucătari

La început, salata Caesar nu conținea și hamsii, însă în unele relatări din anul 1946, exista și o versiune cu anșoa.

În anul 1970, celebra scriiroare Julia Child a publicat o rețetă în cartea sa, „From Julia Child’s Kitchen”, bazată pe un interviu cu fiica lui Ceasar Cardini. Astfel, aceasta a aflat că celebrul Cardini folosea în rețeta originală doar sos Worchestershire, un sos preparat din anșoa fermentată, oțet, zahăr și condimente, și nu adăuga hamsii, muștar sau alte ierburi aromatice deoarece credea că sunt prea intense. În prezent, rețetele moderne includ hamsiile ca ingredient principal și sunt frecvent combinate cu maioneză.

Salată Caesar

Pe piață se găsesc numeroase tipuri de dressing pentru rețeta de salată Caesar, așa că, dacă nu îți dorești să pregătești tu acasă acest dressing, îl poți cumpăra.

În prezent, cele mai multe rețete de salată Caesar conțin următoarele ingrediente:

  • Salată verde
  • Ulei de măsline
  • Usturoi zdrobit
  • Sare
  • Muștar Dijon
  • Piper negru
  • Suc de lămâie
  • Sos Worchestershire
  • Ouă întregi sau doar gălbenușuri de ou
  • Parmezan ras
  • Crutoane
  • Hamsii.

Însă rețeta a fost readaptată rapid, iar în multe restaurante, au fost introduse pieptul de pui la grătar sau baconul, iar în unele bucătării au fost eliminate hamsiile, usturoiul și ouăle. În multe rețete din prezent se folosește suc de lămâie sau oțet, în timp ce în rețeta originală se folosea suc proaspăt de lămâie sau lime.

Salată Caesar

În cazul în care și tu ești o fană a acestei salate și vrei să o pregătești acasă, bucătarii de top au câteva sfaturi. Primul dintre ele se referă la tipul salatei pe care trebuie să o folosești. Alege întotdeauna salata romană pentru că acest tip de salată ușor alungită are frunze fragede și dulci și se taie foarte ușor. Pe lângă gustul crocant, are și un aspect atractiv, așa că salata rămâne fermă în timpul pregătirii.

Salată Caesar

Cum se pregătește dressing-ul pentru salata Caesar

Cea mai bună salată Caesar trebuie să aibă un dressing pregătit în casă, din ingrediente proaspete. Înainte de a așeza salata în boluri, experții în bucătărie recomandă să tai un cățel de usturoi și să freci foarte bine bolurile cu acesta. Vei obține un gust subtil de usturoi care va îmbunătăți gustul salatei tale. În plus, pentru dressing, ai nevoie de următoarele ingrediente:

1 gălbenuș

2 lingurițe de muștar

15 ml de zeamă de lămâie

4-5 fileuri de anșoa

1 linguriță de sos Worchestershire

1 cățel de usturoi

Citește și: Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o” - wowbiz.ro

Citește și: Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..." - radio

75 de ml de ulei de floarea soarelui sau de măsline

40 de grame de parmezan ras

Sare

Piper măcinat după gust.

Ingredientele se adaugă într-un blender și se amestecă până se obține un dressing asemănător maionezei. În cazul în care nu îți place peștele, omite anșoa și sosul Worchestershire.

Pentru crutoane, se taie câteva felii de pâine, se pun într-o tigaie antiaderentă și se lasă la rumenit. Între timp, se amestecă 50 de ml de ulei cu 1 cățel de usturoi tocat fin și se adaugă peste pâinea rumenită. Se adaugă și parmezan fin pe deasupra lor.

Pune dressing pe fiecare foaie de salată, adaugă crutoanele și carnea de pui deasupra și apoi rade parmezan. Salata este gata de servit!

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Salată de vară, rețeta lui chef Joseph Hadad! Descoperă-i ingredientele și bucură-te de gustul răcoritor: "Serviți imediat, trebuie să rămână crocantă!"

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”

Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop luni, 12 octombrie 2026: Zodia care se confruntă cu emoții pueternice. Azi află dacă a fost acceptată la job-ul la care visează de multă vreme

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro