Cât timp se fierbe dulceața de afine. Care este secretul gospodinelor?

Cât timp se fierbe dulceața de afine. Care este secretul gospodinelor?
Cât timp se fierbe dulceața de afine. Care este secretul gospodinelor?

Află cât timp se fierbe dulceața de afine pentru a obține consistența potrivită și gustul ideal.

Fructele de pădure sunt cunoscute pentru efectele benefice asupra organismului, având un gust deosebit totodată. Afinele se regăsesc în această categorie și vestea bună este că, în anotimpul cald, le găsim la fiecare pas, în piețe, în supermarketuri sau la munte, dacă vrem să le achiziționăm chiar de la culegători.

„În cadrul testelor efectuate de USDA Human Nutrition Center (Departamentul de Agricultură al Statelor Unite), afinele au fost pe primul loc în ceea ce privește activitatea antioxidantă în comparație cu alte 40 de fructe și legume proaspete. Acest lucru este foarte impresionant pentru un astfel de fruct mic. Capacitatea antioxidanților din afine nu a fost demonstrată doar în teste de laborator, ci s-a dovedit și faptul că prin consumul acestor fructe crește activitatea antioxidanților din organism.

Antioxidanții sunt foarte importanți în dieta noastră deoarece protejează celulele de daunele provocate de radicalii liberi, care pot provoca, printre altele, boli de inimă și cancer. Antocianina, care este pigmentul care dă culoarea specifică afinelor, este unul dintre cei mai puternici antioxidanți și este responsabil pentru multe dintre beneficiile pentru sănătate ale acestor fructe”, susține Dr. Luca Catalin.

În țara noastră, unul dintre cele mai îndrăgite preparate din afine este savuroasa dulceață de afine, care se servește adesea în combinație cu papanași delicioși și smântână.

Trebuie să știți însă câteva secrete pentru a obține o dulceață de afine gustoasă, numai bună de savurat alături de o felie de pâine prăjită cu unt.

În continuare, vă vom prezenta modul clasic de preparare. Afinele vor fi fierte în sucul propriu, fără a se adăuga apă. Fructele de pădure vor rămâne întregi până la final, aspectul fiind extrem de apetisant.

„Afinele conțin aproximativ 15 g de zaharuri per cană, ceea ce poate părea mult, dar este de fapt aceeași cantitate ca în cazul unui măr mic. Indicele glicemic al afinelor este situat între 40 și 53 este ridicat în comparație cu alte fructe precum căpșunii, zmeura și murea, care au între 30 și 40.

 Totuși alte proprietăți ale afinelor compensează conținutul de zahăr prin reglarea nivelului de zahăr din sânge. S-a constatat că 67% dintre persoanele care au consumat piureuri de afine de două ori pe zi timp de șase săptămâni, au avut sensibilitatea la insulină cu cel puțin 10% mai mare, comparativ cu 41% care au consumat placebo. Trei porții de afine pe săptămână, consumate împreuna cu alte fructe, au determinat o reducere a riscului de diabet zaharat de tip 2, în cadrul unei cercetări realizate pe 187.000 de pacienți din Statele Unite. Conform acestui studiu, dacă beți suc de fructe se recomandă să-l înlocuiți cu suc de afine neîndulcit și veți reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2 cu 33%”, adaugă Dr. Luca Cătălin.

Ingrediente

 2kg de afine

1,5kg de zahăr

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..." - radioimpuls.ro

zeama de la o lămâie

esență de vanilie

Mod de preparare dulceață de afine făcută în casă

 

  1. Spălați afinele și îndepărtați codițele, frunzele și celelalte impurități, apoi așezați-le într-o cratiță încăpătoare cu fundul gros.
  2. Adăugați zahăr peste afine și lăsați la macerat compoziția obținută timp de câteva ore sau peste noapte, până când veți observa că afinele plutesc în suc propriu.
  3. După ce s-a format sucul, trebuie să puneți cratița pe foc și să adăugați esența de vanilie și zeama de la o lămâie.
  4. Amestecați compoziția obținută fără a strivi afinele, apoi lăsați-o să fiarbă timp de o oră, până când observați că scade nivelul și amestecul începe să capete consistența dorită. Pentru a ști dacă dulceața este gata, trebuie să faceți testul picăturilor. Veți avea nevoie de o lingură pentru a picura stropi extrași din dulceață pe o farfurie. Dacă observați că aceștia rămân întregi și nu curg, înseamnă că puteți opri focul. Dulceața de afine este gata!
  5. Trebuie să pregătiți borcanele pentru dulceața de afine, sterilizându-le în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 100 de grade Celsius timp de 20 de minute. Capacele borcanelor trebuie fierte în apă clocotită timp de câteva minute și ulterior șterse cu un prosop de bucătărie curat.
  6. Atunci când observați că dulceața de afine a ajuns la consistența ideală, trebuie să o introduceți în borcănelele sterilizate. Trebuie să știți că borcanele trebuie să fie fierbinți atunci când transferați dulceața. Astfel, acestea nu vor crăpa.
  7. În final, trebuie să așezați borcănelele cu dulceață în cuptorul preîncălzit, la o temperatură de 100 de grade, timp de 15-20 de minute. Acestea trebuie lăsate în cuptor peste noapte, pentru a se răci treptat. Astfel, dulceața de afine va rezita în cămară o perioadă lungă de timp.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ghid de „City Break” de weekend la munte: Cum împachetezi minimalist într-un singur bagaj de mână pentru vreme rece

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro