Care este soluția pentru atunci când ai pus prea multă sare în mâncare

trucuri sare prea multa
Trucuri pentru atunci când ați pus prea multă sare

Sarea este ingredientul nelipsit din majoritatea preparatelor. Acest produs este unul dintre cele mai importante, care este prezent în toate bucătăriile. Cu toate că sarea dă gust mâncării, atunci când este într-o cantitate prea mare, poate să strice preparatul.

Cu toții ne-am confruntat cu această problemă în bucătărie, atunci când am adăugat prea multă sare în mâncare. Din fericire, există câteva trucuri utile, pentru ca ce am gătit să fie salvat.

Sarea, un ingredient indispensabil, dar nociv

Citeste si: Care sunt cele 3 zodii care vor avea mult noroc în perioada următoare

Chiar dacă orice preparat are nevoie de puțină sare, în cazul în care punem prea multă, îl putem distruge. Nu doar că o mâncare prea sărată poate afecta gustul, ci poate avea și efecte negative asupra organismului. Doctorii avertizează că riscurile la care ne expunem din cauza unui consum ridicat de sare, pot duce la apariția unor probleme de sănătate. Acestea pot produce afecțiuni cardiace sau renale. Bucătarii recomandă să adaptăm cantitatea de sare, la tipul și consistența preparatului pe care îl gătim. De regulă, nu ar trebui să depășim o linguriță de sare. Mai mult, este de preferat să adăugați sarea în etape, pe parcursul procesului de gătire, iar apoi să gustați.

Ce trebuie să faceți dacă ați sărat prea mult mâncarea

Citeste si: Cât timp se fierbe mămăliga. Cum prepari cea mai bună mămăligă

Dacă ați adăugat prea multă sare în momentul în care găteați, există totuși câteva soluții, iar preparatul nu va fi compromis. În cazul în care mâncarea are zeamă sau sos, puteți să îl diluați cu apă. Peste mâncare, se va adăuga puțină apă rece. După ce amestecați, puteți gusta din mâncare, pentru a vedea dacă preparatul este gustos, sau mai are nevoie de modificări. Dacă la mâncarea preparată poate fi adăugat un ingredient gras, precum avocado sau smântână, este recomandat să punem în preparatul nostru aceste produse, deoarece reglează gustul sărat.

Ce produse reduc gustul sărat din mâncare

Citeste si: Când se plantează lavanda

În cazul în care ce am gătit este mult prea sărat, există câteva ingrediente pe care le putem folosi, pentru a diminua efectul sării. Ingredientele acide ne pot fi de ajutor în această situație, precum zeama de lămâie, muștarul de Dijon sau oțetul de vin alb. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți, deoarece, în cantități prea mari, produsele respective ne pot face preparatul destul de acru. De asemenea, ingredientele bogate în amidon, au și ele capacitatea de a absorbi sarea, salvându-ți mâncarea.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care sunt cele 3 zodii care vor avea mult noroc în perioada următoare

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Mariana Ionescu Căpitănescu, REACȚIE VEHEMENTĂ după ce trapperul Ian a urinat pe scena de la Arenele Romane: "În ce lume trăim? Libertatea artistică nu poate fi o scuză pentru gesturi care jignesc și umilesc publicul. Scena merită respect, arta merită..."

Asistent medical de 35 de ani, găsit fără suflare la Spitalul Orășenesc din Bicaz. Octav era la serviciu când a fost descoperit de unul dintre colegii săi

Horoscop pentru miercuri, 7 octombrie 2026: O zodie are parte de o întâlnire care îi poate schimba viața. Aceasta își găsește sufletul perche

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro