Soția lui Mihai Petre se pricepe foarte bine și la bucătărie, iar recent a pregătit un desert delicios, de brioșe cu afine.
Una dintre cele mai cunoscute dansatoare, de la noi din țară, Elwira Petre, se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, formând o relație de lungă durată cu soțul său, Mihai Petre. Cei doi au împreună și două fetițe, Catinca și Ariana. În plus, aceasta are și o pasiune și pentru gătit, așa cum se poate vedea deseori pe rețelele de socializare, acolo unde postează fotografii sau filmulețe cu diverse rețete, fie de mâncare, fie ceva dulce și bun. Astfel, în cursul zilei de ieri, aceasta a postat pe contul său de Instagram, o rețetă de brioșe, însă nu orice brioșe, ci unele cu afine.
Pentru aluat, nu veți avea nevoie de foarte multe ingrediente, așa cum a adăugat și soția lui Mihai Petre, doar făină, fulgi de ovăz, ouă, miere în loc de zahăr, iaurt și un pliculeț de praf de copt. Astfel, pentru că brioșele nu se pot face niciodată simple, ci ori umplute sau ornate cu diverse creme colorate și gustoase, celebra dansatoare a ales să adauge în această rețetă de brioșe, fructe foarte sănătoase și bune pentru sănătate: afine. Procesul de pregătire este unul extrem de rapid, dat fiind faptul că este nevoie doar ca toate ingredientele să fie amestecate împreună, iar la final, compoziția așezată în forme speciale de brioșe, în tava de cuptor și coapte, foarte puțin.
Brioșe cu afine, pregătite de Elwira Petre
Ingrediente
- 1 cană de făină
- 1 cană de fulgi de ovăz
- 3 ouă
- Miere, cât doriți (eu am pus foarte puțină)
- 300 g de iaurt
- Praf de copt
- Afine
Mod de preparare
- „Am amestecat totul bine și am pus în cuptor la 180 de grade Celsius, timp de 30 de minute.”, a explicat rețeta în descriere, pas cu pas, Elwira Petre, la filmulețul postat pe pagina sa de Instagram.
