S-a furat mireasa! Cred că toţi am auzit strigarea asta la o nuntă. De regulă e un obicei distractiv prin care mai spargi monotonia nunţii. În cazul nostru, furtul n-a fost la nuntă, ci după. Iar de beneficiat... n-a beneficiat nimeni.
Eu şi Cristi ne ştiam din studenţie. Plecaţi dintr-un oraş din Moldova, am făcut facultatea la Iaşi apoi am ajuns în Bucureşti să lucrăm amândoi la aceeaşi firmă. Am fost o vreme iubiţi, apoi am decis să ne căsătorim. În perioada „de probă”, cum se spune la concubinajul dinaintea căsniciei, eu am avut o scurtă aventură cu patronul nostru.
Un tip de aceeaşi vârstă cu noi, căsătorit, cu doi copii, era veşnic în căutare de noutăţi printre angajate şi nu numai. Cristi n-a ştiut niciodată că l-am înşelat atunci, dar aproape că nici eu nu consideram asta ca o trădare, ci mai degrabă ca o scăpare. Eram într-o zi în biroul patronului şi dintr-o discuţie în alta (eram destul de familiari unul cu celălalt), am ajuns să ne mângâiem şi să ne sărutăm.
Următorul lucru a fost că am făcut-o acolo, pe birou, aproape fără să ne dăm seama cum s-a întâmplat.
Nu era stilul meu, nu mai făcusem asta niciodată, dar în mod straniu nici nu consideram că e ceva catastrofal. S-a întâmplat, asta e, am mers mai departe.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
