O mamă işi iubeşte copii, indiferent de cum aleg să se poarte aceştia cu ea. Insă povestea pe care o vei citi iţi va arăta o lecţie de viaţă pe care nu o vei uita niciodată!
Mama mea avea un singur ochi. Toată copilăria mea am suferit din pricina înfăţişării ei; îmi era ruşine cu ea, orice apariţie a ei pe lângă mine era un prilej în care mă simţeam umilit. Mama avea un mic magazin lângă piaţă şi acolo vindea ceaiuri şi plante; câştigă puţîn, insuficient că să avem banii necesari unui trăi decent.
Într-o zi când eram la şcoală primară, mama a venit la şcoală, era una din acele zile când erau chemaţi părinţîi să asiste la diverse activităţi ale copiilor lor. Îmi era aşa de jenă şi ruşine! Cum mi-a putut face una că asta? mă gândeam eu. “De ce a trebuit să apară, chiar dacă a fost chemată? Nu putea invocă ceva că să nu vină, că altădată?”. M-am uitat cu duşmănie la ea şi am luat-o la fugă.
A două zi, copiii la şcoală comentau şi rădeau de mine că mama mea are un singur ochi iar mie îmi venea să întru în pământ de ruşine. “Mama, de ce ai un singur ochi? Mă faci să radă colegii de mine, chiar nu îţi dai seama??” am întrebat-o seară. Mama nu mi-a răspuns.
M-am simţit cam rău pentru ce i-am spus mamei dar în egală măsură eram şi mulţumit că am fost în stare să îi spun că îmi e ruşine cu ea printre colegi din pricina înfăţişării ei; sperăm că va ţine cont
de vorbele mele pe viitor.Ea nu m-a pedepsit, de unde am dedus că nu s-a supărat prea tare pe mine. În noaptea aceea am mers la bucătărie să beau nişte apă şi am văzut-o pe mama plângând încet, din singurul ochi pe care îl avea, parcă să nu mă deranjeze cu plânsetul ei. M-am uitat la ea şi am luat-o la fugă.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
