„Am avut mulți ani ghinioniști.” Ella Tina a îndeplinit ultima promisiune pe care i-a făcut-o mamei sale


Ella Tina este una dintre cele mai apreciate persoane din showbiz-ul românesc și s-a făcut remarcată în cadrul emisiunii „Puterea Dragostei” unde a avut foarte mulți susținători, iar în momentul în care concursul a luat sfârșit aceasta a fost foarte activă pe rețelele de socializare.


In articol:

Vedeta a trecut prin multe lucruri grele de-a lungul vieții, dar cu toate acestea a reușit să fie puternică și să facă tot posibilul să fie fericită.

Mama ei s-a stins din viață în ultimele două luni ale anului 2022, iar din acel moment Ella Tina a simțit o durere inexplicabilă.

Citește și: ,,Am obosit.” Ella de la ,,Puterea Dragostei”, devastată de durere, după decesul mama sale

Ella Tina a îndeplinit ultima promisiune pe care i-a făcut-o mamei sale

În urmă cu puțin timp, Ella Tina a organizat o petrecere de ziua sa de naștere, unde a petrecut alături de cei dragi și a mărturisit că tot ce și-a dorit mama ei, înainte să se stingă din viață

a fost ca fiica ei să fie fericită și să își trăiască viața la maximum.

Bruneta și-a organizat petrecerea cu ocazia zilei sale de naștere, sâmbătă într-un club din Capitală. Ea s-a distrat în compania prietenilor săi, deoarece aceasta a fost dorința mamei sale înainte de a deceda.

 Tânăra a trecut prin clipe foarte grele, după ce mama ei s-a stins din viață, iar după mult timp în care a simțit o durere imensă, aceasta s-a putut distra alături de oamenii apropiați din viața ei.

Citeste si: Culiță Sterp aruncă bomba: „Băiatul meu din prima căsătorie!”. Și-a luat prin surprindere toți fanii cu declarația asta- wowbiz.ro

Citeste si: Expresia nefericii de pe chipul lui Ben Afleck la Premiile Grammy 2023 a provocat isterie în rândul fanilor! Internauții au lansat glume pe seama apariției actorului- radioimpuls.ro

Ella Tina a purtat o rochie neagră, care i-a scos în evidență formele, iar pe lângă aceste lucruri și-a accesorizat ținuta cu o tiară și un colier cu diamante. 

„Este pentru prima oară când celebrez ziua mea. E prima dată când îmi organizez ceva. Am avut mulți ani ghinioniști. Am zis că de azi înainte voi începe cu dreptul. Îmi doresc fericire, iubire și pace, atât îmi doresc. Nu știu să exprim prin porii ăștia ai mei. Atât îmi doresc cel mai mult. A venit momentul să mă pun pe picioare, să-mi fac un viitor destul de stabil. Țin cont de ceea ce și-a dorit mama, să fiu fericită”, a mărturisit Ella Tina, într-o emisiune TV.

Citește și: ,,Nu știu ce se întâmplă cu mine”. Ella pățește acest lucru de zile bune. Vedeta s-a confesat la internauți

Citeste si: Cine este femeia din București care a fost încuiată de iubit în portbagajul unei maşini în flăcări- kanald.ro

Citeste si: Cutremure în România! Anunțul momentului după cutremurul devastator din Turcia- stirilekanald.ro

Ella Tina, copleșită de emoții de ziua sa onomastică

Pe data de 8 ianuarie Ella Tina a împlinit vârsta de 27 de ani pe data de 8 ianuarie și a organizat o petrecere, iar alături de ea au fost prietenii și persoanele dragi ei. Vedeta și-a sărbătorit și ziua onomastică, în data de 7 Ianuarie, de Sfântul Ion.

„Vă mulțumesc din suflet pentru absolut toate mesajele pe care ați început să mi le trimiteți. Vreau să precizez că astăzi nu este ziua mea de naștere, adică pe 7, ci ziua mea de nume, iar duminică, adică pe 8, este ziua mea de naștere. Una după alta, așa s-a nimerit. Prietenii mei au decis să mă surprindă într-un mod plăcut, evident. Chiar m-au surprins, eram pe la bucătărie, uitați-mi fața. Vă mulțumesc din suflet. Mi-ați creat foarte multă emoție deja și sufletul meu e inundat de emoții și foarte multe palpitații și vă mulțumesc din suflet. Vă iubesc și să puneți poze frumoase cu mine, cei care aveți de gând să postați.”, a transmis Ella Tina pe Instagram.

Citește și: „Părinții nu ni-i alegem”. Ella Tina, bătută crunt de tatăl ei în copilărie. Mama vedetei este pe cale să își piardă viața


Abonează-te pe

Citește și:

,,Am obosit.” Ella de la ,,Puterea Dragostei”, devastată de durere, după decesul mama sale

„Mi-a dat Dumnezeu putere divină.” Minunea din ziua înmormântării mamei Ellei. Ce a apărut pe cer

Poți rămâne însărcinată pe perioada menstruației? Medicul ginecolog spune clar - ego.ro

Adda, surprinsă de mărturisirile făcute de fiul său. Micuțul i-a spus artistei că este bătrână. Reacția surprinzătoare a Addei - kudika.ro

Cutremure în România! Anunțul momentului după cutremurul devastator din Turcia - stirilekanald.ro

O tânără a fost filmată în timp ce se plimba complet goală pe străzile acoperite de zăpadă - kanald.ro

Messi i-a scris pe vestiarul lui Pique "Iuda" și nu pentru că a trădat-o pe Shakira! Ce i-a făcut internaționalului fostul soț al cântăreței - radioimpuls.ro

Ce face, de fapt, sora Denisei Răducu în Spania?! „Nu e nimic rușinos”. Tatăl ei a spus totul - wowbiz.ro

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Cooking
Trucul care vă ajută ca ouăle să nu se mai lipească de tigaie
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Vedete
Parteneri