Frații Graur au făcut mărturisiri emoționante cu gândul la părinții lor și ce au conștientizat în momentul în care au plecat de acasă.
Gemenii Graur au fost invitați recent în cadrul podcastului realizat de Sore, acolo unde și-au deschis sufletul pentru toți cei care îi urmăresc. Relația cu familia lor este una specială, iar de fiecare dată când au ocazia, cei doi au doar cuvinte de laudă pentru ei. Acum, unul din frați a mărturisit că își dorește să aibă cât mai multe momente cu cei dragi până a nu fi prea târziu.
Unul dintre gemenii Graur: Când eram copii, nu conștientizam valoarea și tezaurul de care noi aveam parte, adică părinții noștri. Nu conștientizam valoarea lor și sfaturile pe care ni le dau, cât de utile sunt. Am început să le conștientizăm abia când am plecat de acasă și când am dat nas în nas cu viața. Și îmi dau seama acum că trec zilele și anii, au 70 de ani și ceva. Dumnezeu să-i ajute să treacă de 100 de ani, dar nu știm. Imprevizibilă viața. Nu știm cât vor mai fi în viață, dar fiecare clipă, fiecare moment, vreau să profit de el și să pot să le spun cât de mult apreciez tot ceea ce au făcut pentru noi și cât de mult înseamnă pentru noi chestia asta.
Ce au conștientizat frații Graur după ce au plecat din casa părinților
Odată ajunși la maturizare, cei doi și-au dat seama cum priveau anumite lucruri în copilărie. Chiar dacă nu erau de acord cu unele aspecte spuse de părinți, ulterior au ajuns să le dea dreptate.
Celălalt frate Graur: Ca să explic puțin mai bine ceea ce a spus el. Bănuiesc că la asta se referă, la faptul că atunci când eram copii, am avut părinți care ne-au spus: „Copiii mamei, asta este bine, asta nu este bine.” Ei tot timpul au fost alături de noi să ne ghideze în viață și uneori poate nu ne convenea ceea ce ne spuneau. Ne spuneau: „Uite, nu trebuie să faceți asta”, dar noi voiam să facem. „Nu e bine ceea ce faci”, dar noi voiam să facem. Și în interiorul nostru era ca o răzvrătire. „De ce nu mă lasă mama și tata să fac chestia asta? Că eu îmi doresc s-o fac”.
Și abia așteptam să plec de acasă și îi spuneam: „Mamă, lasă că o să plec, o să am libertatea pe care n-o am aici și o să fac ce mă taie pe mine capul”. Și când am ajuns adult, am făcut chestia respectivă și am ajuns la concluzia pe care mi-au spus-o părinții: că, uite, nu este bine să faci asta, dar, vorba aia, nu ajungi să realizezi decât când te dai tu cu capul de problemă.
