A murit Mudava, „vraciul“ lui Ceauşescu. Mărturia fiului său. A refuzat tratamentul pentru bolile de care suferea

A murit Mudava, „vraciul“ lui Ceauşescu. Mărturia fiului său. A refuzat tratamentul pentru bolile de care suferea
A murit Mudava, „vraciul“ lui Ceauşescu. Mărturia fiului său. A refuzat tratamentul pentru bolile de care suferea

Bioenergeticianul Constantin Mudava, supranumit vindecătorul lui Nicolae Ceaşescu, a murit după ce a suferit de mai multe afecţiuni. Fiul său, George Mudava (46 de ani), a declarat pentru „Adevărul” că acesta a încercat să îi transmită câteva vorbe înainte de a muri, dar nu mai era coerent.

„A încercat să îmi transmită mai multe lucruri în ultimele zile, dar nu se mai înţelegea ce spune, nu mai reuşea să articuleze. A refuzat şi medicamentele pe care trebuia să le ia. A avut parte de tot ce e mai bun, dar până aici a fost.

Era prezent, ştia ce se întâmplă în jurul lui, dar nu mai putea reacţiona. A avut puterea însă să refuze tratamentul. Tot ce îi spuneam înţelegea”, explică fiul său. De loc din Ghirdoveni, comuna dâmboviţeană Caragiale, Mudava s-a autopromovat drept bioenergetician, bioterapeut şi vindecător şi a ajuns extrem de cunoscut în 1996, când a candidat la Preşedinţia României.

S-a lăudat peste tot cu puterile sale bioterapeutice, dar s-a retras din viaţa publică în ultimii ani de viaţă, într-o casă din Câmpina, judeţul Prahova. Apropiaţii spun că acumulase o avere impresionantă, cu mai multe proprietăţi în judeţele Prahova şi Dâmboviţa. De asemenea, mulţi l-au considerat un şarlatan.

citeste continuarea aici



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rugăciune puternică de sâmbătă morţilor. Face minuni!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro