Rețetă de prăjitură cu aluat răzuit: ingrediente și mod de preparare

Rețetă de prăjitură cu aluat răzuit: ingrediente și mod de preparare
Rețetă de prăjitură cu aluat răzuit: ingrediente și mod de preparare

Prăjitura cu aluat răzuit este un desert clasic, care se prepară imediat. Iată ce ingrediente vă trebuie, dar și care este cea mai simplă rețetă pentru această prăjitură.

Prăjitura cu aluat răzuit face parte din categoria deserturilor tradiționale, pe care mamele și bunicile noastre le făceau de fiecare dată când voiau să ne îndulcească. Este o prăjitură ieftină, se face din doar câteva ingrediente și nu aveți cum să dați greș cu această rețetă. 

Prăjitura cu aluat răzuit, unul din deserturile copilăriei

Dacă vă este dor de o prăjitură de colecție, care să vă aducă aminte de copilărie, încercați prăjitura cu aluat răzuit. Pe cât este de simplu de făcut, pe atât este de gustoasă. În plus, are și un aspect diferit, care o să-i încânte pe cei dragi. 

Chiar dacă nu aveți foarte mare experiență în bucătărie, puteți prepara fără probleme această prăjitură, pentru că nu are nimic sofisticat în ea. Efectiv, nu aveți cum să greșiți!

Prăjitura cu aluat răzuit poate fi servită și după câteva zile. Va fi la fel de gustoasă și de aromată. În plus, se prepară în doar 20 de minute și mai are nevoie de o jumătate de oră ca să se coacă. 

Ingrediente pentru blat:

  • 3 gălbenușuri 
  • un ou
  • 250 g unt 
  • 150 g zahăr
  • 500 g făină
  • un pliculeț de praf de copt
  • esență de vanilie 

Ingrediente pentru umplutură:

  • 3 albușuri
  • 150 g zahăr 
  • esență de rom 
  • un praf sare 
  • 100 g nucă măcinată
  • 200 g magiun de prune 

Cum se prepară prăjitura cu aluat răzuit 

Înainte de a vă apuca de făcut prăjitura, scoateți untul din frigider, pentru că acesta trebuie să fie la temperatura camerei. Într-un castron, amestecați cu mixerul untul cu gălbenușurile, cu esența de vanilie, cu oul întreg, dar și cu zahărul. 

Trebuie să obțineți o spumă. De-abia după aceea adăugați făina, amestecată cu praful de copt. Amestecați în continuare, până veți obține un aluat omogen, care se desprinde cu ușurință de pe castron. 

Puneți deoparte o treime din acest aluat, înveliți-l în folie alimentară și băgați-l în frigider. Restul de aluat se întinde într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Aveți grijă să-l presați cu degetele, pentru ca acesta să fie cât mai uniform. 

Într-un castron, bateți albușurile spumă cu un praf de sare. Când spuma este suficient de tare, adăugați treptat și zahărul și mixați în continuare. Trebuie să obțineți o spumă ca de bezea, tare și lucioasă, care să nu cadă, atunci când întoarceți castronul invers. 

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..." - radioimpuls.ro

Apoi adăugați nuca măcinată și magiunul de prune și amestecați ușor. Crema astfel obținută se întinde peste foaia de aluat din tavă. După aceea, scoateți aluatul băgat în frigider și dați-l prin răzătoarea mare, fix deasupra prăjiturii. 

 

Băgați tava în cuptorul preîncălzit și lăsați prăjitura să se coacă pentru aproximativ 35 de minute. Când vedeți că s-a rumenit deasupra, înseamnă că este gata. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul Olguței Berbec transmis din satul natal. Ce gânduri o încearcă pe artista de muzică populară odată ajunsă acolo: “Nu știu cum vedeți voi!”

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..."

Ebru Özkan Saban, actriţa care joacă rolul Ipek Tekin în serialul „Pe mâini bune”, destin ca în filme! De la vânzarea biletelor de autobuz la celebritate

Horoscop zilnic sâmbătă, 7 noiembrie 2026. O zodie pleacă la drum, dar ajunge într-un loc cu totul diferit de cel planificat

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro