5 rețete delicioase cu ouă de Paște. Idei simple și gustoase pentru masa în familie!

5 rețete delicioase cu ouă de Paște. Idei simple și gustoase pentru masa în familie!
5 rețete delicioase cu ouă de Paște. Idei simple și gustoase pentru masa în familie!

Iată ce rețete delicioase poți realiza din ouă, vedetele acestei sărbători Pascale.

Gospodinele se gândesc la ultimele preparate delicioase pe care să le pună pe masa de Paște, iar pe lângă ouăle vopsite, putem realiza o mulțime de rețete care să includă vedeta acestei sărbători. Cu cât sunt mai amuzante și mai colorate, cu atât ele vor avea un impact mai mare, iar întâlnirile în familie și alături de cei dragi pot deveni un motiv real de bucurie, în fața cărora să scoateți aceste mâncăruri delicioase. Acum este timpul să vă opriți din a vă gândi la alte mâncăruri pe care le realizați în mod obișnuit și să fiți inventivi când vine vorba de un fel de mâncare irezistibil.

Ou de ciocolată cu surprize

Citește și: 6 tradiții de Paște pe care să le încerci cu copiii tăi

5 rețete delicioase cu ouă de Paște

Citește și: Care sunt zilele în care nu se spală în Săptămâna Mare? Este complet interzis!

Începem cu un desert, astfel că puteți realiza o surpriză de ciocolată, un adevărat răsfăț distractiv, care combină dulcele cu o surpriză ascunsă în interior. Sunt perfecte pentru Paște, mai ales pentru copii, iar pentru a realiza această rețetă aveți nevoie de două căni de chipsuri de ciocolată cu lapte, o cană de chipsuri de ciocolată albă, bomboane cu tematică de Paște sau jucării, matrițe în formă de ou și hârtie pergament. Începeți prin a topi fulgii de ciocolată cu lapte. Turnați un strat subțire de ciocolată în formă, folosiți o lingură pentru a acoperi uniform părțile, lăsați la frigider pentru 15 minute, iar ulterior adăugați surpriză și închideți cu încă un strat de ciocolată și adăugați din nou la frigider.

Ouă umplute cu cremă de lămâie

Ouă de Paște umplute cu cremă de lămâie sunt un alt desert delicios  pe care puteți să-l pregătiți și de care vă puteți bucura, alături de o coajă delicată de zahăr și un contrast între dulce și acru. Pentru acest desert aveți nevoie de smântână, zahăr pudră, suc proaspăt de lămâie, coajă de lămâie, două căni de chipsuri de ciocolata albă, colorant alimentar galben și formă de ouă de Paște. Începeți prin a face umplutura de cremă de lămâie, iar într-o cratiță mică încălziți smântâna la foc mediu, până începe să fiarbă, iar ulterior amestecați cu zahărul pudră. Topiți chipsurile de ciocolată albă într-un castron, iar ulterior începeți să acoperiți interiorul formelor de ouă de Paște cu un strat subțire de ciocolată topită. Lăsați formele la frigider timp de 10 minute, apoi umpleți fiecare formă cu cantitatea dorită, venind pe deasupra cu încă un strat de ciocolată. În 20 de minute, acest desert este gata de mâncat.

Ouă umplute cu maioneză, muștar și gălbenuș

5 rețete delicioase cu ouă de Paște

Ouăle umplute sunt vedeta oricărei mese de Paște, iar pentru acestea aveți nevoie de ouă fierte, pe care le veți tăia în jumătăți, iar gălbenușul îl amestecați cu maioneză, muștar, condimentele preferate, boia dulce și verdețuri, în funcție de gustul dorit. Folosiți-vă de un poș pentru a umple ouăle, iar pe deasupra ornați cu măsline sau verdeață.

Ouă umplute cu pate de casă

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Această variantă de ouă umplute este asemănătoare cu varianta de mai sus, doar că de această dată pentru umplutură aveți nevoie și de ficat de pasăre, pe care îl veți amesteca cu ulei, unt și maioneză. Tăiați ouăle în jumătate, scoateți gălbenușul, iar compoziția realizată o veți așeza cu ajutorul unui poș, în jumătățile de ou.

Ouă umplute sub formă de iepure și pui

5 rețete delicioase cu ouă de Paște

Aceste ouă pot fi umplute în funcție de preferințe, cu gălbenuș, maioneză și muștar sau pate realizat în casă, însă varianta finală cu siguranță va aduce un plus de originalitate preparatului. Pentru realizarea puilor, păstrați și a doua parte de ou pe care o veți pune deasupra, iar din două bucăți de măsline negre și o bucățică de morcov veți realiza ochiul și pliscul puilor. Pentru a realiza un iepuraș, veți avea nevoie de feliuțe de morcov pentru care veți face urechile și fire de verdeață pentru mustăți.  Când vine vorba de nas și ochi vă puteți folosi de măsline și ardei roșu.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

6 tradiții de Paște pe care să le încerci cu copiii tăi

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro