5 frici pe care le transmitem inconştient copiilor noştri

5 frici pe care le transmitem inconştient copiilor noştri
5 frici pe care le transmitem inconştient copiilor noştri

Pentru copiii noştri, noi suntem primele lor modele în viaţă. Pentru că în stilul nostru de parenting se pot strecura şi anumite frici, temeri şi anxietăţi, pe care cei mici le vor prelua, iată ce avem de făcut.

Temeri în oglindă

Copiii sunt oglindă noastră, în care ne reflectăm în fiecare clipă, atât cu părţile noastre bune, cât şi cu cele mai puţîn bune.

Modul în care aceştia se formează şi funcţionează într-un anumit context de viaţă depinde de educaţia pe care o primesc din partea noastră.

Deşi întotdeauna suntem mânaţi de cele mai bune intenţii, deşi ne promitem că vom fi altfel şi nu vom repetă greşelile părinţilor noştri, se întâmplă să ne surprindem că, fără să ne dorim, am copiat o parte din trăsături negative ale acestora.

Astfel, prin preluarea şi replicarea unor frânturi din modelul educaţional al părinţilor noştri, ajungem să perpetuăm şi să transmitem din generaţie în generaţie o serie de credinţe, nevoi şi frici.

Toate acestea sunt preluate direct de către copii şi adoptate că modele de construire a comportamentului şi a atitudinii faţă de anumite experienţe sau situaţii concrete de viaţă.

În acest mod se explică cum copiii noştri ajung să traisca aceleaşi frici, fobii sau anxietăţi pe care şi noi le-am trăit de-a lungul copilăriei noastre şi pe care încă le mai trăim.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Relaţia de cuplu a devenit toxică? Cum îţi ai seama şi ce poţi să faci

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Horoscop zilnic marți, 3 noiembrie 2026. Sentimentele ies la iveală. Cineva trebuie să ia o decizie legat de viitoarea sa relație de iubire

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro