Ultima cifră din anul nașterii, secretul destinului nostru

Ultima cifra din anul nasterii

Ce semnifica ultima cifra din anul nasterii

Iată ce reprezintă ultima cifră din anul nașterii și cum guvernează destinul de la naștere și până în ultimul moment al vieții.

Multe persoane s-au întrebat ce înseamnă ultima cifră din anul nașterii și cum ne influențează, de fapt, destinul. Numerologii au multe de spus despre acest domeniu, iar cei care le află pot folosi aceste informații pentru dezvoltarea personală.

Valeriu Pănoiu, cunoscut astrolog și numerolog, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre rolul major pe care îl are ultima cifră din anul nașterii.

„Ultima cifră a anului de naștere este importantă pentru că marchează niște generații. Toate persoanele născute la interval de 10 ani vor avea aceeași cifră în coada anului nașterii. Există astfel niște trăsături comune. Practic vorbim despre niște generații numerologice ”, a dezvăluit, Valeriu Pănoiu.

 

Potrivit acestuia, cifrele 0 și 1 se înțeleg bine cu toată lumea.

Putem face o corelație cu astrologia chinezească, acolo este foarte ușor de reperat dacă cineva este născut într-un an de metal, de apă, de foc și așa mai departe. Cifrele 0 și 1 sunt de metal.

Iată ce înseamnă fiecare cifră din anul nașterii

„Cifra 0 simbolizează începutul și sfârșitul, pentru că 0 presupune ciclicitate, șarpele care își mușcă coada din simbolistică și metafizică.

Problema lor este că sunt foarte hotărâți, foarte ambițioși, ambiția îi caracterizează. Nu prea termină lucrurile pe care le încep. Dacă intră în relații toxice, de obicei nu finalizează, deci este cam fără finalizare orice fel de acțiune care în timp.

Semnificatia anului de nastere
Ce inseamna anul de nastere[Sursa foto: Unsplash]

 

„Numărul 1 sunt persoanele foarte independente, autonome, care se descurcă foarte bine pe cont propriu și care au această capacitate de a funcționa ca niște locomotive.

Unul este numărul deschizătorului de drumuri, el e cel care întotdeauna merge pe cărări nebătătorite, care caută soluții noi, inovează, inventează, vine cu proiecte originale. Nu se bucura întotdeauna de foarte multă popularitate, deoarece nu oricine poate să înțeleagă demersurile sale. Întotdeauna au o preocupare specială, merg întotdeauna pe o nișă.”, a mai explicat specialistul.

Citește și: Cât de bogat poți deveni în funcție de ziua nașterii. „Multora le este frică să se îmbogățească și să ceară”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Semnificația anului de naștere

Cât despre cifra 2, aceasta simbolizează dependența și asocierea cu ceilalți, iar cei cu cifra 3 nu au limită și nici măsură.

„Numărul 2 este al celor care nu sunt neapărat independenți, pentru că doi este în astrologie simbolizat de Lună, care este caldă și protectoare, regina nopții. Numărul doi tinde întotdeauna să se asocieze, tinde să funcționeze în relații, de aici și dificultatea de a părăsi  ca și la cei cu 0 relațiile care nu funcționează, intră într-o rutină și într-o obișnuință.

Încheie destul de greu și nu prea știe să încheie la timp.

Ce reprezinta ultima cifra din anul nasterii
Ce reprezinta ultima cifra din anul nasterii, de fapt[Sursa foto: Unsplash]

Cei cu cifra 3 nu au nici ei deloc limită și măsură, dar în primul rând în cunoaștere și acumulare. Ei niciodată nu consideră că știu suficient, tot timpul trebuie înțeleagă mai mult, să știe mai mult, sau niciodată nu consideră că au destul, și atunci unii tind să acumuleze în exces, să aibă, să mai cumpere.

Acumularea poate de multe ori să întreacă limita necesitații. Ei au tendința să adune și trebuie să mai facă și loc. Au tendința de a-și sufoca viața, acumulând în exces, atât intelectual, cât și material. Dar, cei care au această cifră au talentul de a-i învăța pe alții, și de a crea atmosferă în jurul lor”,   a menționat specialistul.

 Cifra 4 se referă la persoanele responsabile, iar cei născuți în ani care se termină în cifra 5 sunt predispuși la schimbări.

„Cifra 4 marchează persoanele extrem de responsabile, numărul soldatului care merge în drumul lui și știe ce are de făcut. Numărul patru este al celor foarte tipicari și foarte critici, cu spirit foarte critic, cu nevoia foarte mare de a-i tachina pe ceilalți și de a găsi defecte altora. Ei sunt ușor de identificat deoarece întotdeauna ei au o părere, au ceva de comentat sau ceva de spus în contradictoriu, este o frecvență de luptă și trebuie să se lupte cu cineva”,  a spus el.

 

„Cei născuți în ani care se termină în cifra 5 sunt predispuși la foarte multe schimbări, sunt destul de nestatornici. Numărul cinci are cel mai mult de suferit de pe urma imobilității și a izolării forțate, pentru ca numărul cinci preferă relaționarea față în față și preferă comunicarea într-un ambient cât mai plăcut. Numărul cinci este și foarte adaptabil și versatil, găsește întotdeauna o soluție pentru orice, așa că o comunicare online sau cursurile online sunt o alternativă foarte bună, învățatul la distanță nu presupune o problemă, nu pot sta locului, dacă se poate, în două lucruri în același timp”, a mai precizat acesta.

Citește și: Ce semnifică, de fapt, anul 2023

Citește și: Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia ajung la 750 de lei pe noapte- kanald.ro

Citește și: Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news- stirilekanald.ro

Numărul 6, numărul armoniei

Numărul 6 este un număr al armoniei, iar numărul 7 reprezintă un număr al oamenilor analitici și înțelepți.

Anul nasterii
Ce semnifica anul nasterii[Sursa foto: Unsplash]

„Numărul 6 este al echilibrului și al armoniei, dar și al confortului. Trebuie să specificăm că numărul șase al celor care au cifra în anul nașterii le place să facă  ce le place lor. Dar sunt totuși extrem de responsabili.  Din aceasta cauză, sunt foarte apropiați de familie, de casă, de prieteni. Ei sunt oameni care pun suflet în tot ceea ce fac și care, de obicei, au grijă de foarte mulți oameni  sau sunt foarte buni consilieri, la ei te duci să te spovedești sau să ceri o părere.

Numărul 7, un paradox de oameni gânditori, dar și visători. Își doresc să fie lăsați în pace, ei au un spațiu personal foarte mare și le place să dispună de timpul lor. Nu le place să le spună cineva ce să facă, în schimb le place ca ei să le spună altora ce să facă. O să vedeți că se eschivează și au un comportament evitant dacă nu vor să facă anumite acțiuni, atunci când vor să se sustragă de la anumite reguli. Altfel, ei sunt extraordinar de analitici, sintetici, înțelepți și au o intuiție nativă și văd lucrurile de sus, în urma unei observații foarte ample”, a mai dezvăluit numerologul.

Citește și: Cum se calculează compatibilitatea în numerologie. Află dacă vă potriviți sau nu

Cei care au numărul 8 ca ultimă cifră din anul nașterii sunt mereu înclinați să facă schimbări, iar cei cu numărul 9 sunt foarte deschiși și lucrează de obicei în funcții publice.

„Numărul 8 este al celor care au o înclinație spre o poziție de putere sau de autoritate. De obicei, au o formă de a impune respect și a te ține la distanță pentru că și ei au nevoie de un spațiu personal. Ei comunică cu autoritate și, de obicei, joacă un rol de autoritate în domeniul lor, trebuie să fie stăpâni pe domeniul lor. Cei cu cifra opt vor avea mai multe transformări în viață,  reinventări, avem cele mai multe transformări personale, de exemplu divorțuri, schimbări de carieră, de job, de loc, aceștia neputând să aibă o viață liniară, fiind în permanentă reinventare, ei trebuie să o tot timpul de la capăt”, a spus acesta.

 

Numărul 9 îi caracterizează pe cei ce sunt foarte sociabili, sunt deschiși, vor să aibă de a face cu toată lumea și cei ce se  ocupă de obicei funcții publice sau au expunere publică. Acesta este un număr foarte pragmatic, cei care au această cifră la finalul anului de naștere sunt foarte interesați, își urmăresc mereu interesul,  se concentrează bine pe scopuri, sunt buni organizatori de evenimente și reușesc să adune mai mulți oameni sub aceeași cupolă, găsesc ei un pretext”, a încheiat astrologul.



Citește și:

Ce poți mânca dacă ai bilă leneșă? Regim alimentar bilă leneșă

Semnificația semnelor din naștere. Cum le descifrezi în funcție de zonă

Unica IMAGINE care a scăpat pe net cu Carmen Iohannis în costum de baie! Toți au rămas uluiți

Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară

Ce răspuns a primit Florin Piersic de la Carmen Harra când a întrebat-o: "Carmen, eu cât trăiesc?"

Miracol de Paște! Oana Roman a primit un semn divin de la mama ei: „Îmi trimite mesaje...”

Robi a dat cărțile pe față și a recunoscut că este gelos pe Patrick! Concurentul a chemat-o pe Virginia în camera roșie și a întâmpinat-o cu un buchet de bujori! Iată ce mărturisiri neașteptate și-au făcut cei doi

"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș


Cookies