Uite ce să faci cu mâncarea rămasă de la Revelion!

Uite ce să faci cu mâncarea rămasă de la Revelion!
Uite ce să faci cu mâncarea rămasă de la Revelion!

Friptură, legume, mezeluri, pâine…iată câte alimente îţi rămân de la masa de Revelion şi pe care, în fiecare an, le arunci la gunoi.

Ce faci cu pâinea veche – Pâinea, după două zile, se întăreşte. Însă nu ar trebui s-o arunci la gunoi. Trece-o printr-un jet de apă rece şi bag-o în cuptorul încins. După 5 minute scoate pâinea şi înveleşte-o repede cu un prosop. Vei vedea că va deveni proaspătă şi din nou fragedă.

Pune stafide în şampanie – Vrei să mai bei din sticla de şampanie pe care ai deschis-o în noaptea de Revelion? S-ar putea ca şampania să fie răsuflată. Pune în sticlă stafide, iar apoi ţine sticla la rece pentru câteva ore. Stafidele îi vor reda aciditatea şi aroma.

Pune verdeţurile în supă – Poate că nu ai folosit toate verdeţurile pe care le-ai cumpărat pentru masa de Revelion, iar în frigider ţi-a mai rămas salată, pătrunjel, mărar sau leuştean. Poţi folosi aceste verdeţuri în supa pe care o vei prepara în aceste zile. Sau, dacă nu, le poţi pune în tigaie alături de câteva cepe tăiate mărunt pentru garnitura unei tarte.

Prepară salată din friptură de pui – Friptura rămasă de la masa de Sărbători poate fi folosită şi la prepararea unei salate suculente şi pline de vitamine. Carnea de porc, de pui sau de curcan se scurge de sos, iar apoi se taie în bucăţele. Se amestecă cu cubuleţe de roşii, feliuţe subţiri de ardei, ceapă, măsline şi frunze de salată verde. Apoi se adaugă puţin ulei de măsline, brânză rasă, sare şi piper.

sursa:click.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 1 ianuarie 2019. Prima zi din an îți inspiră sentimentul de mulțumire că ai încheiat cu bine o etapă

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..."

Ebru Özkan Saban, actriţa care joacă rolul Ipek Tekin în serialul „Pe mâini bune”, destin ca în filme! De la vânzarea biletelor de autobuz la celebritate

Horoscop zilnic sâmbătă, 7 noiembrie 2026. O zodie pleacă la drum, dar ajunge într-un loc cu totul diferit de cel planificat

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro