Tristeţea, cu toate nuanţele ei – melancolie, întristare, apatie, nevoie de izolare, tăcere – nu e neapărat o stare de care trebuie să ne ferim. E adevărat, nu trebuie să cultivăm starea de tristeţe, pentru a nu cădea în plasa surorii ei mai periculoase – depresia. Însă, pe scurt, pentru fiecare moment din viaţa noastră există un sentiment potrivit, şi poate fi dăunător să fim veseli, când ar trebui să fim trişti.
Se spune că nu-i bine să traieşti în trecut, dar nici să te dezici de el nu-i bine. Nostalgia, ruda poetică a tristeţii, ne pune în contact cu neîmplinirile şi regretele noastre, din care putem învăţa, conştientizându-le, să procedăm mai înţelept pe viitor. Secretul e dozajul: fii nostalgică atât cât trebuie pentru a asimila lecţiile de viaţă restanţe.
Tristeţea înseamnă deseori lacrimi.
Iar plânsul e o descărcare benefică pentru sistemul nervos, unde mai pui că are avantaje şi pentru sănătate: lacrimile curăţă globul ocular, prin intermediul lor elimini toxine, iar nivelul de mangan – mineralul stărilor proaste – scade şi se instalează o stare euforică. Deci numai după plâns, râzi din tot sufletul, numai după ploaie răsare soarele cel mai strălucitor.
