„Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr. Și apoi m-a sărutat, m-a pipăit.” Declarații șocante în cazul părintelui Visarion Alexa

„Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr. Și apoi m-a sărutat, m-a pipăit.” Declarații șocante în cazul părintelui Visarion Alexa
„Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr. Și apoi m-a sărutat, m-a pipăit.” Declarații șocante în cazul părintelui Visarion Alexa

Au apărut declarațiile făcute de o femeie care a fost abuzată de către preotul Visarion.

Preotul Visarion Alexa, în vârstă de 46 de ani, este printre cei mai cunoscuți preoți din România, acesta fiind parohul Bisericii “Pogorârea Maicii Domnului”, din București, în cartierul Militari.
Recent, o femeie l-a acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei. După ce acuzațiile au apărut în domeniul public, Arhiepiscopia Bucureștilor a început o anchetă în acest caz, și l-au suspendat de la slujirea preoțească. El se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

Părintele Visarion a primit un val de plângeri din partea mai multor enoriașe, sub pretextul de agresiune  sexuală. O femeie, sub protecția anonimatului, a decis să vorbească despre experiența cutremurătoare cu preotul. Dezvăluirile șocante pe care femeia le-a dat pentru observatornews.ro conțin modul prin care Visarion Alexa își alegea victimele. Mai exact, acesta voia să afle detalii intime despre femeile care alegeau să vină la spovedanie.

Un lucru care a mai șocat este faptul că preotul insista să le atingă.

“El te citește că ești o femeie slabă, se dă la tine într-o nerușinare. Am discutat până a intrat în sufletul meu în sensul că m-a vrăjit. M-a plimbat cu mașina. M-a atins și s-a ajuns la altceva. M-a invitat în chilia lui, se uita din cap în picioare la mine. M-a îmbrățișat înainte să plec, foarte tare. Și i-am zis: mă sufocați, la care el: vreau să simt pulsul! Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr.

Și apoi m-a sărutat, m-a pipăit. M-a sunat pe video call și era în duș și făcea ceea ce se numește păcat", a declarat femeia abordată de preotul Visarion.

Citeste si: Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii

Părintele Visarion Alexa[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: „Eram blocată, mă rugam la Sfântul Mina să se termine”. Mărturii cutremurătoare în cazul preotului Visarion Alexa

Noi reguli de spovedanie, în urma întâmplărilor cu preotul Visarion Alexa

Scandalul în care este implicat părintele Visarion Alexa a împins Biserica Ortodoxă Română, în a face noi reguli pentru spovedanie. Zilele trecute au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei Pastorale, monahale și spovedanie, în legătură cu spovedania și duhovnicia, potrivit unui comunicat.
1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în

timpul mărturisirii;
2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
4. Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
5.
Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viață duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupești și cultivă virtutea sfințeniei;
6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).
8. Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate în data de 17 septembrie de Judecătoria
Sectorului 6.

Citește și: De necrezut ce a putut să-i spună Lucia Danielei: „Ești o... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Nicușor Dan a semnat demisia...- stirilekanald.ro

Citeste si: “Eu cred că dânsa a inițiat o relație!” Avocata părintelui Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, poate schimba cursul anchetei

Părintele Visarion Alexa[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Preotul Visarion Alexa a recunoscut că a agresat diferite enoriașe



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Preotul Visarion Alexa a recunoscut că a agresat diferite enoriașe

Laura Cosoi a recunoscut, cu puțin timp înainte de a deveni din nou mămică

Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”

Diana și Igor Cuciuc cer exhumarea fiicei lor, dar se lovesc de un zid de refuzuri. De ce li s-a spus "NU" de 3 ori și CE SE ASCUNDE în spatele acestui caz? MOTIVUL E IREAL: "Suntem atacați și..."

Mihail, dezvăluiri surprinzătoare despre povestea emoționantă din spatele noii sale piese, în platoul emisiunii „Invitatul de 12”: „Am aflat multe despre...”

Mario, noul concurent din „Casa iubirii”, i-a dezvăluit TOTUL Carolinei: „Dragoste... Vezi mai mult

România, în stare de șoc! Ratele românilor...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro