O scurtă istorie a românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Rezumatul trece în revistă succesiunea evenimentelor, din cele mai vechi timpuri, care au dus la formarea statului modern, unitar naţional, România. Firul rosu al acestei prezentări fiind idealul de unificare al teritoriilor locuite de români.
În mileniile III-II î. Hr, în spaţiul carpato-dunărean, are loc o migraţie a unor populaţii indo-europene de păstori nomazi. A avut loc o sinteză etno-culturală între populaţia locală neolitică şi nomazii indo-europeni. Aceştia din urmă au fost asimilaţi cultural, dar au reuşit să-şi impună limba vorbită.
Folosirea bronzului pe scară largă a facilitat dezvoltarea unor arme şi implicit o mai bună organizare militară. Războinicii devin mai importanţi, iar societăţile încep să ridice construcţii de apărare şi fortificare. Aceste schimbări în organizarea socială au atras după sine formarea, în timp, a unor blocuri etnice în spaţiul sud-est european (grecii, ilirii, tracii).
Epoca fierului a consolidat apariţia familiilor etno-lingvistice, în aria carpato-balcanică consolidându-se blocul tracic, cu ramura sa nordică, geto-dacii.
Date concrete arheologice, precum şi o multitudine de izvoare istorice atestă prezenţa geto-dacilor, din familia tracilor, în spaţiul dintre Carpaţi şi Balcani, începând cu secolul VI î. Hr. Treptat, geto-dacii reuşesc să se impună economic, politic şi cultural în întregul areal al Europei de sud-est.
Cele mai vechi menţiuni despre geţi provin de la Herodot. Acesta îi considera ca fiind cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. De la acelaşi autor ştim ca geţii se credeau nemuritori şi că după moarte merg la Zamolxis, divinitatea lor supremă.
Între secolele I î.Hr. şi II d.Hr., în spaţiul delimitat de Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi a existat statul dac. Punctul maxim de dezvoltare a fost atins în vremea Regelui Burebista (82-44î. Hr), care a ajuns în fruntea unui neam istovit de o serie nesfârşită de lupte tribale, conform lui Strabon.
Tot de la istoricul grec ştim că Burebista s-a impus printr-o cârmuire autoritară şi a adus norodul la ascultarea faţă de porunci. Cu ajutorul sfătuitorului său, marele preot Deceneu, a introdus o serie de reforme care au dus la consolidarea regatului. Printre acestea, istoricul Strabon menţionează tăierea viilor şi prohibiţia la alcool.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
