Moșii de iarnă 2019. Ce nu ai voie să faci în seara din Sâmbăta Morţilor

Moșii de iarnă 2019. Ce nu ai voie să faci în seara din Sâmbăta Morţilor

Moșii de iarnă 2019. Biserica Ortodoxă pomeneşte sâmbătă, 2 martie, pe cei adormiți, marcând astfel „Moșii de Iarnă”.

Moșii de iarnă 2019

Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete. Vasele cu tămâie şi lumânările reprezintă, la rândul lor, ofrande prin care sunt cinstiți cei plecaţi la viaţa veşnică.

În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte. Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci sau fructe.

Citeste si: Colaci cu ou. Bucate pentru Mosii de iarna

Citeste si: Ultimul dar! Scrisoarea incredibila unei femei aflate pe patul de moarte: “Îţi va plăcea să devii soţia soţului meu”

Moșii de iarnă 2019.

În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana, plus o prăjitură cu specific local, mai exact un chec cu mere.

Citeste si: Invata sa faci cel mai gustos chec cu mere! Uite cat e de usor!

Citeste si: Cel mai pufos chec de post cu mere rase si stafide!

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Zodiile cele mai descurcărețe: ele scot bani și din piatră seacă

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Momente de panică în Câmpina, după ce un urs a fost văzut în apropierea unui centru comercial. Localnicii au primit RO-Alert

Surpriză în echipa artistei... CU CINE A FOST înlocuit Petrișor Ruge?! Andreea Bălan le-a arătat fanilor cine este noul său partener de dans. CE SE ȘTIE DESPRE EL: "Este din Cuba și este dansator profesionist de balet și dans..."

VIDEO Incendiu de proporții la Drobeta-Turnu Severin: Hala unei fabrici de hârtie mistuită de flăcări, vântul puternic a complicat intervenția pompierilor

Horoscop pentru ziua de joi, 24 septembrie 2026: Un semn zodiacal câștigă azi o sumă mare de bani

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro