Ministrul Sănătății anunță testarea națională anti-coronavirus: „După 1 iunie va începe”

Ministrul Sănătății anunță testarea națională anti-coronavirus. “După 1 iunie va începe”

Cum se va efectua testarea națională și cine va putea participa la studiul derulat de Ministerul Sănătății, potrivit ministrului Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în această vară se va face un studiu de seroprevalenţă pentru COVID-19, în fiecare judeţ, la pacienţii care vor veni pentru unele analize şi, cu acordul lor, se va face un test din serul rezidual.

“Am anunţat că în această vară vom avea un studiu de seroprevalenţă. Acest studiu se va desfăşura în lunile iunie-iulie şi cred că şi august, în care la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fiecărui judeţ din această regiune, pe nouă grupe de vârstă, în care vom vedea exact cam cât din populaţia României, cât din populaţia judeţului, din grupa de vârstă s-a imunizat, iar în funcţie de acest rezultat putem previziona pe viitor şi o reapariţie a unui episod şi amploarea acestuia”, a precizat Tătaru într-un interviu, potrivit Agerpres.

Cum se va efectua studiul

Studiul va arăta în ce măsură populaţia ţării a trecut prin boală. Ministrul a explicat şi cum se va face acesta.

″În fiecare judeţ vor fi selectate trei laboratoare, la aceste laboratoare se vor prezenta pacienţi pentru seturi de analiză pentru diverse patologii. Noi vom solicita acordul acestor pacienţi să folosim serul rezidual în care vom căuta anticorpi. Sunt nişte teste imunologice. Aceste seruri reziduale vor fi la INSP, care va face acest studiu şi ne va da şi rezultatul. Se recoltează sânge pentru analizele la care s-au prezentat, noi serul rezidual de la această recoltare de sânge îl vom folosi”, a afirmat Tătaru.

Citeste si: S-a aflat! Uscătoarele de mâini te pot infecta cu noul coronavirus!

Întrebat despre numărul de persoane care vor fi testate, Tătaru a răspuns: “Diferă foarte mult de la un judeţ la altul, având în vedere că avem judeţe cu 43.000

de locuitori, cu 93.000 de locuitori, în general am plecat ca studiu- 29.019 pacienţi, după 1 iunie va începe”.

Ministrul Sănătăţii a anunțat că România a înregistrat duminică, cel mai mic număr de cazuri de infectare cu coronavirus, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.

Citeste si: Destinații de vacanță în anul 2020, după ce se redeschid hotelurile în România

Totodată, este şi ziua cu cel mai scăzut număr de cazuri în terapie intensivă, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.

Citește și: Rezumat episodul 24 „O nouă șansă”, difuzat în 5 martie 2026 la Kanal D: Servet pune la cale un plan periculos pentru Songul și Sadi- kanald.ro

Citește și: (P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii- stirilekanald.ro

“Este cel mai mic număr de cazuri noi pe 24 de ore de la începutul pandemiei. Avem şi cel mai mic număr de cazuri în terapie intensivă – 160, ceea ce ne certifică că suntem pe panta descendentă, urmând ca noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare pe care am dat-o”, a afirmat ministrul Sănătăţii, scrie News.ro.

foto: Hepta.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Wow! Tu știai de la ce vine denumirea COVID-19? E atât de logic...

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”

Îi va da Ionuț fetița înapoi sau nu? Ce spune fostul soț al Alinei Mădălina despre viitorul copilului și CINE ESTE PERSOANA care nu îl lasă să o ajute pe tiktokeriță: "Nici dacă aș vrea, nici dacă m-aș pune în cap, nu aș..."

S-a aflat! Uscătoarele de mâini te pot infecta cu noul coronavirus!

N-o să-ți vină să crezi cine este noua concurentă din „Casa iubirii”! Este vorba des... Vezi mai mult

VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro