Societatea noastră ipocrită urăşte amantele. Am înţeles asta citind ce reacţii au avut multe dintre cititoarele dumneavoastră la scrisorile unor femei care au mărturisit că trăiesc cu bărbaţi însuraţi. Totuşi nu înţeleg de ce vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre?
Venirea mea pe lume nu a schimbat ritualul vieţii lor. El trecea pe la noi câteodată zilnic, alteori la două-trei zile maximum. Ştiam, eram obişnuită că tata nu doarme la noi, dar au fost perioade în copilăria mea în care mi-am pus întrebări sau m-am revoltat.
Când m-am mărit, am înţeles. Mama a fost foarte deschisă cu mine tot timpul şi nu mi-a ascuns aproape nimic. Sunt sigură că probabil fericită pe deplin n-o fi fost nici ea. Mai ales în concedii sau în perioada sărbătorilor, când era silită să se mulţumească doar cu telefoane şi cadouri neînsoţite de căldura lui.
Eu n-am fost niciodată, de exemplu, într-un concediu „cu părinţii” şi credeţi-mă că ăsta este unul dintre regretele mele. Sunt atâţia copii pe lumea asta care-şi detestă părinţii şi iau concediile în familie ca pe nişte corvoade. Eu aş fi dat orice pentru aşa ceva, dar nu am avut.
Am fost însă un copil crescut cu dragoste, chiar dacă a tatălui meu venea în rate. Nu mi-a lipsit nimic, am evoluat normal şi frumos, am dat la facultate şi am primit sprijin şi îndrumare de la ambii părinţi. Acum am o firmă de contabilitate şi sunt la rîndul meu amantă. Nu mi-e ruşine să admit.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
