Societatea noastră ipocrită urăşte amantele. Am înţeles asta citind ce reacţii au avut multe dintre cititoarele dumneavoastră la scrisorile unor femei care au mărturisit că trăiesc cu bărbaţi însuraţi. Totuşi nu înţeleg de ce vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre?
Mama a fost o viaţă întreagă amantă. Până la urmă relaţia ei cu tata s-a transformat tot într-un soi de căsnicie. Doar că e neoficială. El continuă s-o viziteze şi azi, regulat, îşi beau cafeaua împreună aproape în fiecare dimineaţă, când el spune acasă că merge să ia aer sau să facă piaţa. Poate că soţia lui ştie. De fapt, mi-e greu să cred că nu ştie. Dar acceptă situaţia deja de aproape 30 de ani. Ce mai contează acum?
Soţia lui Ion nu ştiu dacă ştie. Mi-e egal, oricum. Eu nu-i vreau ei răul, nu văd de ce ar trebui să acţionăm isteric pe marginea unui subiect foarte natural. Eu îi ofer soţului ei acea fericire pe care el n-o mai caută în ea. Dar fericirea asta are consecinţe benefice în căsnicia lor. E un om calm, optimist, mulţumit de viaţa lui, se poartă bine cu familia lui. Un pic din echilibrul ăsta din căsnicia lor mi se datorează şi mie.
Pe de altă parte el îmi oferă mie acel gen de relaţie de care eu am acum nevoie: lejeră, fără angajamente istorice, fără constrângeri şi presiuni inutile. Trăim ce ne pune timpul în faţă. Greşim?
sursa: eva.ro
