Mahatma Ghandi a spus: „Femeia nu este genul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.”
Într-adevăr, aceste calități nobile i-au fost întotdeauna atribuite „femeilor adevărate”. Spunând asta, am în vedere acel prototip al femeii perfecte spre care, aparent, tinde fiecare femeie.
De mici copii suntem educate conform unei schițe instructive standard. Trebuie să avem un stil elegant, „feminin” și aranjat. Nici într-un caz nu trebuie să pledăm pentru o aparență vulgară. Mai trebuie și să fim cât se poate de inteligente, nu pentru că vrem asta, ci pentru că așa e orice femeie demnă de admirație.
Toți acești „trebuie” sunt doar o parte din tabloul zilnic al realității feminine.
Sunt acele puncte – tabu, care nu permit să ne proiectăm viața în maniera în care ne-o dorim.
Da, lumea a progresat. Da, drepturile femeii sunt ocrotite de lege.
Încă mai renunțăm la fericirea nostră, în numele familiei, crezând că asta e ceea ce ar face o „femeie adevărată”. Poate că asta e într-adevăr ceea ce ar face ea în lumea ei utopică.
