Considerată de mulţi dintre noi mai degrabă un “handicap” decât un avantaj, frica este, în realitate, pentru majoritatea situaţiilor în care ne aflăm de-a lungul vieţii, principala emoţie căreia îi datorăm conservarea.
Creierul reacţionează instantaneu la respectivul stimul.
“Creierul este un organ foarte complex. Peste 100 de miliarde de celule nervoase formează o reţea complexă de comunicaţii, punctul de plecare a tot ceea ce gândim, facem sau simţim. Unele dintre acestea conduc la gânduri şi acţiuni conştiente, altele produc răspunsuri mecanice.
Frica este un răspuns automat. Noi nu îl declanşăm în mod conştient şi nici nu ştim exact ce se întâmplă sau care este traseul interior pe care stimulul l-a parcurs până ajungem să simţim frica”, mai spune cunoscutul psihoterapeut.
Cea care decodează emoţiile este amigdala
Managementul fricii este gestionat la nivelul aceluiaş organ, care ne spune ce avem de făcut în faţa stimulului care a declanşat emoţia. “Există părţi ale creierului care au rol central în acest proces. Talamusul decide unde să transmită informaţiile senzoriale primite de la ochi, urechi, gură, piele.
Cortexul senzorial interpretează datele senzoriale. Hipocampusul înmagazinează amintirile conştiente şi procesează stimulii pentru a stabili contextul. Amigdala decodează emoţiile, determină posibilele ameninţări şi înmagazinează amintirile înfricoşătoare. Hipotalamusul activează răspunsul luptă-sau-fugi”, mai spune specialistul.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
