FRICA nu este un handicap! Ce NU stiai despre emotia de care toata lumea vrea sa scape

FRICA nu este un handicap! Ce NU stiai despre emotia de care toata lumea vrea sa scape
FRICA nu este un handicap! Ce NU stiai despre emotia de care toata lumea vrea sa scape

Considerată de mulţi dintre noi mai degrabă un “handicap” decât un avantaj, frica este, în realitate, pentru majoritatea situaţiilor în care ne aflăm de-a lungul vieţii, principala emoţie căreia îi datorăm conservarea.

Asta nu înseamnă însă că este de dorit să ne domine.

Fricile exacerbate ne împiedică să răspundem provocărilor vieţii şi ne ţin pe loc. “Sunt situaţii în care frica poate fi distructivă. Şi în acest caz, sunt necesare mecanisme prin care să poată fi gestionată această stare interioară. În dezvoltarea mecanismelor de control a fricii, un rol benefic îl are înţelegerea modului în care apare frica sau de unde apare frica.

Frica este generată de o reacţie în lanţ în creier, care începe cu un stimul stresant şi se încheie cu eliberarea unor substanţe chimice care provoacă bătăi accelerate ale inimii, respiraţie rapidă, tensionarea muşchilor şi, printre altele, bine cunoscutul răspuns luptă-sau-fugi”, explică Erna Constantin.

Specialistul vorbeşte şi despre stimulii declanşatori ai fricii, care pot fi un păianjen, un şarpe, o sală plină de oameni care aşteaptă discursul persoanei care se teme, sunetul unei uşi care se trânteşte etc.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Dr. Vera Daghie, specialistul Kfetele.ro in NUTRITIE, va spune totul despre PASTILELE DE SLABIT. Sunt bune sau nu in curele de slabire?

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor

Tragedia care a lăsat în urmă ȘOC și DURERE. Soția unui ministru, implicată într-un GRAV ACCIDENT RUTIER. O persoană a murit și alte trei au fost rănite: "Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Rezumat episodul 18 „Inimă de mamă”, difuzat luni, 12 octombrie 2026, la Kanal D: Atilla încearcă să își refacă viața, dar o întâlnire neașteptată îi dă planurile peste cap

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro