Ti s-a intamplat vreodata sa stai in avion langa un copil care plange, intrebandu-te la fiecare urlet cat vei mai putea suporta sunetul?
Intr-adevar, tipetele multor pui de mamifere, fie de oameni, fie de animale, sunt foarte asemanatoare, atat in structura acustica, cat si in contextul in care apar – puii striga in primul rand cand sunt infometati, cand ii doare ceva si cand sunt singuri.
Chimia plansului
Ca si in cazul primelor vocalizari, plansul a evoluat pentru a avea un impact specific asupra ascultatorilor. Cercetarile aprofundate au aratat ca plansul activeaza in mod special regiuni din creierele adultilor importante pentru atentie si empatie. Acest lucru il face extrem de eficient in atragerea atentiei ingrijitorilor si in a-i orienta sa ofere companie, siguranta, hrana sau confort.
Oxitocina – numita popular „hormonul iubirii” si esentiala pentru dezvoltarea legaturilor sociale – pare a fi inima neurochimica a acestui comportament care ne atrage atentia. Suferinta copiilor decurge din scaderea nivelurilor de oxitocina si opioide, iar cercetarile sugereaza ca acest lucru declanseaza si escaladeaza plansul.
Atunci cand o mama isi aude bebelusul plangand, acest lucru provoaca, in schimb, o crestere a nivelului sau de oxitocina si incurajeaza comportamentul de ingrijire.
Putinele cunostinte pe care le avem despre legatura tata-copil sugereaza un rol similar al oxitocinei si in acest caz. In plus, plansul copilului provoaca o scadere a testosteronului la barbatii empatici, facilitand comportamentul de ingrijire.
De fapt, oxitocina poate chiar amplifica raspunsul creierului la plans, facandu-ne mai predispusi sa auzim plansetele si sa le raspundem corespunzator. In cele din urma, cand contactul social este stabilit, acesta stimuleaza eliberarea de oxitocina la copil, iar plansul inceteaza. Uneori.