Cum ştiu dacă cel mic are gripă sau o simplă răceală? Ela Crăciun a întrebat medicii pediatri


Se întâmplă des ca părinţii să îi administreze copilului medicamente pentru gripă când, în realitate, acesta are doar o simplă viroză.

. Multe mămici obişnuiesc să îşi ia informaţia în mod eronat de pe internet sau de pe reţelele de socializare, fără să apeleze la medici, punând astfel în pericol sănătatea celui mic. Ştiind toate aceste probleme de informare, cunoscuta vedetă TV şi blogger de parenting, Ela Crăciun, a apelat la medici cu experienţă, de la care a aflat răspunsurile la cele mai frecvente întrebări ale mămicilor din România şi le-a integrat în primul său ebook gratuit ce tratează unul din cele mai dezbătute subiecte actuale: răcelile de sezon.

Ela Crăciun vine astfel în ajutorul părinţilor cu informaţii corecte, oferite de specialişti, pentru ca aceştia să nu mai preia informaţii eronate de pe forumuri şi discuţii pe reţelele de socializare.

Ebook-ul poate fi descărcat gratuit de pe blogul vedetei, www.elacraciun.ro

Unul din subiectele dezbătute este cel al diferenşei între gripă şi banala viroză, cum identificăm simptomele şi cum acţionăm pentru a-l însănătoşi pe cel mic.

Dr. Antonescu Irina, medic pediatru, explică: “Amândouă sunt afecţiuni similare, dar gripa are un debut zgomotos. Se manifestă prin febra mare şi durere de cap, simptome care sunt greu de descris de copilul de vârstă mică. Simptomele includ stări de nemulţumire, cel mic plânge foarte mult, nu poate să spună <<mă doare capul>>, are dureri osoase, dureri musculare, exprimate frecvent prin lipsa mişcării. Un copil care până acum era voios, un copil zglobiu, poate zace în pat, refuză să se mai joace.  Cel mic devine brusc iritabil, face febră mare, refuză să alerge la fel de mult, îi curg ochii şi îi curge nasul. Plus posibile probleme digestive. În schimb, rinofaringita obişnuită sau guturaiul, se manifestă frecvent prin strănut, iar copilului îi curge nasul, îi curg ochii, îl doare gâtul şi tuşeşte.”

În caz, este important de ştiut dacă apelăm imediat la medic, ori mai aşteptăm, şi dacă administrăm antitermic sau antibiotic.

Dr. Daniela Preoteasa, medic pediatru declară: „Automat începe cu repaosul la pat. Îi măsurăm temperatura, dar cu termometrul şi nu cu mâna. După ce vezi ce temperatură are copilul, începi să îl ţii sub tratament. Dacă ştii că are febră, îi faci un ceai călduţ cu miere, este numai bun pentru multe simptomatologii şi îi stergi nasul. Un antitermic este binevenit şi recomand să existe în casă. Dar nu se administrează imediat. E bine pentru început un tratament cu antitermice, paracetamol sau ibuprofen”.

“Şi răceala, guturailul sau rinofaringitele, dar şi gripa sunt afecţiuni virale şi atunci e bine de spus din start: nici o infecţie virala nu are tratament antibiotic. Antibioticul nu acţionează pe virus şi atunci, fie că este gripă, fie ca este guturai, trebuie tratat simptomatic. Nu introducem antibioticul imediat. Dacă avem febra scădem temperatura. Daca ne curge nasul îl curăţăm, daca ne doare gâtul îi dăm un antiseptic pentru gât, dar nu folosim antibiotic. În cazul gripei se poate folosi un medicament antiviral utilizat doar la anumite persoane şi recomandate de catre medic, nu automedicaţie. Antibioticul îl folosim în infecţii bacteriene. Deci nu îl folosim în gripă, nu îl folosim nici în virozele de sezon. Îl folosim dacă avem o amigdalită pultacee şi numai cu indicaţie medicală. În acest caz nu există automedicaţie. Antibioticul este recomandat în cazurile în care se suspectează sau se dovedeşte că este o infecţie bacteriană.  Este greşit înţeles că dacă iau antibiotic sunt protejat de infecţii virale. Antibioticul nu acţionează pe virus, ba din contră, fac un lucru prost, virusul îşi urmează cursul, dar eu luând antibiotic, bateriile devin rezistente la antibioticul respectiv şi când voi avea nevoie să tratez o infecţie cauzată de bacteria respectivă, nu va mai răspunde la antibiotic.”

Dr. Daniela Preoteasa atrage atenţia că nu se dă antibiotic oricum: „După cum e deja arhicunoscut, majoritatea răcelilor sunt virale, gripa prin definiţie este virală. Deci cele 10-15% din răceli care sunt provocate de bacterii răspund în mod real la antibiotice. Mai pot fi administrate antibiotice în momentul în care o gripă sau o răceală virală se complică şi peste ele se suprapun microbi cu infecţii microbiene, deci cumva ca o complicaţie a unei răceli simple. Atunci intervin antibioticele. Perioada în care se dădeau antibiotice profilactic ar fi trebuie să se încheie de mult timp. Cel puţin în teorie, pentru că în zilele noastre se duce o luptă extrem de hotărâtă şi de dură mai ales în ţările dezvoltate, adică în vestul Europei, contra abuzului de antibiotice. Antibioticele care în urmă cu câţiva ani erau extrem de eficiente de la primele doze, au început să nu mai răspundă la anumite infecţii. Ritmul de rezistenţă a microbilor la antibiotice este mai mult decât îngrijorător.”

Atât mama cât şi medicul de familie, trebuie să colaboreze şi să urmărească evoluţia bolii. În momentul în care copilul are o evoluţie îndelungată sau revine boala, (re)apare febra după o perioadă de ameliorare, secreţiile nazale se modifică, se îngroaşă, devin mai purulente, mai greu de eliminat, apar dureri pe sinusuri (copiii nu au sinusurile foarte dezvoltate la vârsta lor, dar la copiii mai mari este valabil), atunci când apar dureri pe punctele sinuzale, apar simptome noi în evoluţia bolii, atunci e bine să se discute cu medicul, după cum ne spun medicii.

Medicii atrag atenţia că extrem de multe boli debutează cu aşa zisa simplă răceală care în trei zile începe să se transforme în altceva, care poate fi adevărata boală. Aceasta poate fi o boală de copilărie, o pneumonie sau poate ascunde multe alte simptomatologii infecţioase, respiratorii şi chiar digestive. De aceea este atât de important să nu lăsăm nimic la voia întâmplării când vine vorba de sănătatea copilului.

 

 


Abonează-te pe

Citește și:

Ela Crăciun te învaţă cum să scapi de pesticidele de pe fructe şi legume, simplu, acasă

Tragedie la Casa Regală! Meghan Markle a pierdut copilul

Ela Crăciun te învaţă cum să faci paste curcubeu pentru cei mici - VIDEO

Ai născut şi nu ai timp de sală? Ela Crăciun te învaţă cum să faci sport acasă în braţe cu cel mic

Ela Crăciun a fugit cu antrenorul de fitness la munte. A urcat-o 14 km pentru a arde 1400 de calorii!

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Horoscop

Horoscop zilnic joi, 26 noiembrie 2020. Nativii zodiei Balanță sunt într-o etapă foarte bună a vieții lor!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Lifestyle
Parteneri