Am o slăbiciune pentru bărbaţii cu păr lung. E primul indiciu că găsesc un bărbat atrăgător. În rest, dacă este indisponibil emoţional şi infidel, mă atrage că pe molie flacăra. Acum că ştiu ce e rău, nu înseamnă că e simplu să-mi fac bine…
Deşi am 37 de ani, nu am reuşit să depăşesc etapă „ce simpatic e tipul cu părul lung”. Asta e, am un soi de călcâi al lui Ahile. Bine că nu îl întreb ce zodie este şi ce muzică ascultă… Cel puţin, nu din prima.
Relaţiile mele de cuplu s-au sfârşit în lacrimi şi depresii, singurul lucru bun cu care m-am ales fiind programările la psiholog spre care m-au împins cea mai recentă dramă amoroasă.
Bine că s-a întâmplat aşa, altfel ajungeam să îmi dau în cărţi, să îmi ghicesc în cafea şi să sper că mi se vor alinia şi mie astrele.
Sunt în terapie de 8 luni şi, până acum, am învăţat că problema sunt eu. Minunat, nu? Este fix ce vrei să auzi în terapia la care te duci în speranţa că se va alia cineva cu ţine şi îl veţi înjura împreună pe „nemernic”.
Uite că nu-i aşa şi noroc că oamenii ăştia de practică psihoterapia sunt mai echilibraţi decât noi ăştialalţi de avem nevoie de ea. Am reţinut faptul că am un tipar defectuos, aşa cum am înţeles că am mult de lucru cu mine pentru a-l depăşi. Nu de altă, dar normal că mă atrag aceleaşi lucruri, respectiv aceiaşi bărbaţi.
