Viaţa are un şablon, şi e bine să-l înţelegi. Fiziologii spun că, din şapte în şapte ani, corpul şi mintea trec printr-o criză de schimbare. La fiecare şapte ani, toate celulele din corp se schimba, se reînnoiesc. De fapt, dacă trăieşti şaptezeci de ani, durata medie de viaţă, corpul tău moare de zece ori. În fiecare al şaptelea an al vieţii, totul se schimba – este exact ca schimbarea anotimpurilor. În şaptezeci de ani, cercul e complet. El are zece diviziuni.
La vârsta de şaptezeci de ani e pregătit. Dacă a urmat acest şablon natural, cu nouă luni înainte de moarte îşi dă seama că moartea vine, e conştient de asta. Aşa cum copilul trebuie să petreacă nouă luni în uterul mamei înainte de a se naşte, înainte de a muri omul trebuie să petreacă nouă luni în sine. Cu nouă luni înainte de venirea morţii, omul intră iarăşi în uter, numai că acum uterul nu mai e în mamă, ci în el însuşi.
Indienii numesc cel mai tainic altar al unui templu, garbha, uter. Denumirea e foarte simbolică. În ultima fază a vieţii, cu nouă luni înainte de moarte, omul intră în sine, propriul său corp devine uter. El coboară în cel mai tainic altar, unde flacăra arde veşnic, unde se află lumina, unde trăieşte Dumnezeu. Acesta e procesul natural.
Pentru acest proces natural nu e nevoie de viitor.
Trebuie să trăieşti clipa prezenta. Clipa următoare va veni de la sine. Aşa cum râul curge şi ajunge în ocean, tot aşa curgi şi tu şi ajungi la sfârşit, la ocean…Când ajungi la şaptezeci de ani, când eşti gata să mori – dacă ai trăit totul aşa cum trebuie, în prezent, fără să amâni nimic pentru viitor, fără să visezi la viitor, dacă ai trăit total clipă. Indiferent cum a fost ea – cu nouă luni înainte de moarte devii conştient de faptul că vei muri…
Moartea este încununarea, împlinirea. Viaţa nu sfârşeşte în moarte; de fapt, viaţa înfloreşte în moarte. Însă pentru a cunoaşte frumuseţea morţii trebuie să fi pregătit pentru ea, trebuie să înveţi artă de a muri.
sursa: delaomlaom.ro
