Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat. Ingredientul se află în bucătăria tuturor gospodinelor

Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat
Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat

Maioneza este unul dintre ingredientele care se folosește la foarte multe preparate culinare, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ea nu lipsește din compoziția de ouă umplute sau din celebra salată de boeuf, iar cea mai gustoasă maioneză este cea de casă. De cele mai multe ori, se poate întâmpla, ca atunci când o prepari să folosești prea mult ulei, iar aceasta să se strice.

Citește și: Cine a inventat sarmalele. „Sarmaua reprezintă poate cel mai clar exemplu despre cum istoria, comerţul, cultura şi gastronomia sunt legate unele de altele”

Cum se face maioneza de casă, pas cu pas

Majoritatea persoanelor prepară salată de boeuf de în perioada sărbătorilor de iarnă, iar aceasta nu este completă fără maioneza care să lege ingredientele.

Cu toate că putem găsi și în comerț maioneză la borcan, cea mai bună delicioasă este cea preparată în casă. Ea se prepară doar din câteva ingrediente și ai nevoie de multă răbdare pentru a obține sosul care leagă salatele și care oferă consistența cremoasă multor alte preparate.

Pentru început, gălbenușurile de ou trebuie să fie la temperatura camerei. Dacă acestea sunt reci și sunt amestecate ch uleiul care este mai cald, riști ca maioneza să se taie.

Așadar, uleiul se va adăuga treptat, în fir subțire, având grijă să amesteci constant și să nu adaugi din nou ulei până când nu s-a încorporat bine cel pus anterior.

Ingrediente

  -2 gălbenuşuri de ou

 -1 linguriță muştar

 -1 lingură de suc de lămâie (proaspăt stors)

 -250 ml de ulei

 -un praf de sare

Citește și: Care este smântâna folosită pentru frișcă. Cofetarii pricepuți știu secretul

Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat
Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat[Sursa foto: freepik]

Ce trebuie să pui imediat în maioneză dacă s-a tăiat

Dintre toate ingredientele care se folosesc la maioneză, muștarul are un rol foarte important. Nu se folosește doar pentru aromă și gust, ci și pentru a repara maioneza, în cazul în care se taie.

Este nevoie să ai borcan cu muștar la îndemână și, dacă maioneza s-a tăiat, pune o linguriță de muștar pentru a se lega la loc.

Un alt truc de ajutor este să ții un vas cu apă foarte rece la îndemână. Poate fi apă cu gheață, iar dacă uleiul se va separa și maioneza se taie, înmoaie mâna în apă rece și stropește maioneza.

Ea își va reveni foarte repede și poți continua să amesteci, fără să fie nevoie să o arunci și să o iei de la capăt cu alte ingrediente.

Citește și: Rețetă de Galette des Rois, plăcinta tradițională bucătăriei franceze

Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat
Ce trebuie să pui în maioneză dacă s-a tăiat[Sursa foto: freepik]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rețetă de Cotlete de berbecuț, gustoasă pentru toți oaspeții!

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță

Un martor ocular RĂSTOARNĂ TOT CE SE ȘTIA despre cazul tânărului mort în Cheile Turzii. CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, LA FAȚA LOCULUI cu Bogdan Zeic: "Nu s-a rupt nicio stâncă. A căzut de..."

Ultima apariție publică a regretatei actrițe Ece Irtem! Cum a fost surprinsă tânăra cu doar o zi înainte de a fi găsită fără suflare în propria locuința

Horoscop pentru miercuri, 17 iunie 2026: Zodia aceasta are șanse mari să fie avansată la locul de muncă și să primească bani în plus

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro