Ce nu ai voie să faci de Ziua Crucii

ce nu ai voie sa faci de ziua crucii
Ziua Crucii face parte din categoria sărbătorilor care este marcată cu cruce roșie, dar totodată și în care se ține post negru

Ziua Crucii face parte din categoria sărbătorilor care este marcată cu cruce roșie, dar totodată și în care se ține post negru. Însă știați ce nu aveți voie să faceți în această zi?

Aflați din rândurile următoare care sunt mai exact aspectele pe care nu ar trebui să le facem în această sfântă zi de sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci, dar și care este cea mai puternică rugăciune dedicată acestei sărbători. În plus, descoperiți și care sunt tradițiile acestei zile.

 

Ce nu ai voie să faci de Ziua Crucii

  • În Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, se ține post negru pentru sănătatea familiei, spor, bunăstarea gospodăriilor, dar cel mai important, pentru ca trupul și sufletul să se purifice, dar și pentru a aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, acesta fiind și motivul pentru care Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului. Cu toate acestea, în cazul în care există persoane care nu pot ține post negru, atunci acestea  NU  trebuie să consume usturoi, nuci, prune, pește și orice alt aliment care poate semăna cu o cruce. Dacă nu puteți ține post întreaga zi, este recomandat măcar până la apusul soarelui.
  • La fel ca în toate celelalte zile de sărbătoare, nici de Înălțarea Sfintei Cruci  NU  se lucrează, pentru a nu atrage primejdiile de orice natură.
  • Tot în această zi, preotul este cel care sfinţeşte via şi butoaiele de vin. Se spune că astfel, gospodarul se va bucura și în viitor de o recoltă pe măsură. Cu toate acestea, de reținut este faptul că strugurii care se află pe ultima tufă de vie (strugurii lui Dumnezeu),  NU  trebuie să fie culeşi acum, ci trebuie să fie păstrați drept ofrandă pentru păsări.

Citeste si: Ce se mănâncă de Înălțarea Sfintei Cruci

inaltarea sfintei cruci post negru
Ziua Crucii face parte din categoria sărbătorilor care este marcată cu cruce roșie, dar totodată și în care se ține post negru[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Sfintei Cruci. Ce este bine să facă oamenii în această zi sfântă

 

Rugăciune puternic ă pentru sf ânta zi a Înălțării Sfintei Cruci 

„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la față Lui cei ce-L urăsc pe Dansul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceară de față focului, așa să piară demonii de la față celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe ține, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe

ține, cinstită Crucea Să, spre izgonirea a tot vrăjmașul.

O, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioara Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci.”

Citeste si: Calendar ortodox 14 septembrie 2022. "Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim"

Citește și: Sărut pasional între Alexandru și Diana! Cei doi concurenți au uitat de emoții și și-au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

traditii de inaltarea sfintei cruci
Ziua Crucii face parte din categoria sărbătorilor care este marcată cu cruce roșie, dar totodată și în care se ține post negru[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Zodiac 14 septembrie 2022. Află ce zodie va suferi anumite neplăceri

Tradiții de Înălțarea Sfintei Cruci

  • Înălțarea Sfintei Cruci reprezintă singura sărbătoare în care se ține post negru, pentru că reprezintă simbolul patimilor și morții Domnului Iisus Hristos, fiind totodată si o sărbătoare a pocăinței. Persoanele credincioase care se roagă și reușesc să țină post negru, în această zi, se spune ca se pot vindeca de boli.
  • Cu toate acestea, în cazul persoanelor care nu reușesc să țină post negru, se spune ca în această zi să se evite consumul alimentelor care au formă de cruce (usturoi, prune, nuci, pepeni, pește etc.), conform tradiției.
  • În plus, această sărbătoare marchează si începutul culesului la vii. Legat de acest aspect, se spune că în unele zone, în serile în care strugurii sunt culeşi, podgorenii obişnuiesc să facă focuri din viţa uscată, moment în care petrec cu mâncare, băutură şi muzică.
  • De asemenea, aceasta este şi ziua în care toate viețuitoarele pământului se retrag pentru a hiberna.
  • Dacă veți sfinți monedele de Înălțarea Sfintei Cruci și le veți păstra în portofel lângă o cruciuliță, se spune că vor aduce belșug și spor în toate.
  • În anumite zone ale țării, oamenii obișnuiesc să pună busuioc sfințit în vasele din care păsările beau apă. Se spune că astfel, toate persoanele din gospodăria respectivă sunt ferite de boli. De asemenea, busuiocul sfințit se poate pune și în vasul în care fetele se spală pe păr. Astfel, acesta vor avea un păr mult mai bogat și sănătos. În plus, dacă busuiocul sfințit se va pune și la streașina caselor, gospodăriile vor fi ferite de necazuri.

rugaciune inaltarea sfinte cruci
Ziua Crucii face parte din categoria sărbătorilor care este marcată cu cruce roșie, dar totodată și în care se ține post negru[Sursa foto: freepik]

Citeste si: Sfatul zilei de sâmbătă, 17 septembrie. Află ce zodie va câștiga o sumă mare de bani



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Sfatul zilei de miercuri, 14 septembrie 2022. Trei zodii sunt sfătuite să fie mai deschise sentimentelor

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă

MESAJE PENTRU PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Ce urări le poți trimite elevilor, părinților și profesorilor pentru a marca începutul anului școlar 2026-2027: „Să te bucuri de fiecare clipă și să pășești cu entuziasm pe drumul cunoașterii. Mult succes la învățătură!”

Ea este cea mai importantă și iubită femeie din viața renumitului actor Tayanç Ayaydın, care joacă rolul Güven, tatăl lui Yaman, în serialul Inimă rebelă

Rezumat episodul 128 „O dragoste”, difuzat miercuri, 2 septembrie 2026, la Kanal D: Asil îi spune lui Elif că nu se va mai căsători cu ea

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro